* În vârstă de 67 ani, ea a căzut victimă unui stupid accident casnic
* În vârstă de 67 ani, ea a căzut victimă unui stupid accident casnic
Profesorul de Limba şi Literatura Română Marcela Ştefan, soţia fondatorului cotidianului OPNIA, gazetarul, scriitorul şi editorialistul Corneliu Ştefan, a căzut, în noaptea de 24/25 decembrie, victimă unui stupid accident casnic, în urma căruia şi-a pierdut viaţa.
Conform primelor date ale poliţiştilor şi procurorilor care au cercetat cazul, Marcela Ştefan ar fi căzut în baia locuinţei sale şi s-ar fi lovit cu tâmpla de bateria de la chiuvetă, alegându-se cu o rană profundă. Cu toate acestea, susţin sursele noastre, ea ar fi reuşit să ajungă în dormitor, s-a aşezat pe pat, şi-a revenit şi ar fi încercat să ajungă din nou la baie, pentru a se spăla de sânge. Puterile au ţinut-o doar până pe hol, unde s-a prăbuşit definitiv, găsindu-şi sfârşitul. Corpul neînsufleţit al Marcelei Ştefan a fost găsit în după-amiaza zilei de 25 decembrie de vecinii alertaţi de familia la care ea fusese invitată la masa de Crăciun. Aceştia au anunţat autorităţile, care au efectuat cercetările preliminare şi au dispus efectuarea necropsiei, care a avut loc în cursul zilei de ieri.
Corpul neînsufleţit al soţiei fondatorului cotidianului OPINIA este depus la capela Cimitirului Dumbrava, iar înmormântarea va avae loc astăzi, la ora 11.00, la acelaşi cimitir, unde îşi va dormi somnul de veci alături de soţul ei, decedat în urmă cu opt ani.
Marcela Ştefan avea 67 de ani, este originară din Craiova, a fost absolventă a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Cluj şi a funcţionat ca profesor de Limba şi Literatura Română la Şcoala Generală nr. 2, din cartierul Nicolae Titulescu (fost 23 August), de unde s-a şi pensionat. Ea are o fiică, Ada, în prezent jurnalist la Săptămâna Financiară.
Redacţia OPINIA îşi exprimă regretul faţă de dispariţia Marcelei Ştefan şi este alături de familia fiicei sale, Ada, în aceste clipe cumplite.