Când spui „Jocurile Olimpice” cu siguranţă nu te gândeşti la modă şi tendinţe. Ei bine, ediţia din acest an a schimbat puţin lucrurile, cel puţin în materie de manichiură. Totul se datorează reginei unghiilor, aşa cum a fost supranumită Sophy Robson, manichiurista la care apelează o mulţime de vedete şi modele precum Kate Moss sau Alexa Chung.

Sophy Robson, în parteneriat cu P&G, a realizat un număr de 214 modele de unghii false inspirate de steagurile mai multor ţări participante la Jocurile Olimpice. O echipă de 18 manichiuriste de la salonul ei s-a ocupat nu doar de unghiile sportivelor, ci şi de cele ale vizitatorilor. Aceasta este, cu siguranţă, cea mai mare promovare pe care o poate primi un salon de manichiură. Din cadrul echipei de sportivi români s-a remarcat Alina Dumitru, care şi-a vopsit unghiile în culorile drapelului: roşu, galben şi albastru. Ea este cea care a obţinut o medalie de argint la judo, la categoria de 48 kg. Şi alte modele ale sportivelor de la tenis, sărituri sau înot au fost remarcate de fotoreporteri şi au făcut înconjurul lumii.