Mamă și fiu, au văzut moartea cu ochii pe E85

   Mamă și fiu, din Republica Moldova, au văzut moartea cu ochii după ce tănărul, în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul mașinii, a pierdut controlul direcției, autoturismul a  derapat pe carosabilul ud, răsturnându-se în afara șoselei. Accidentul s-a produs  marți E85, pe sensul de mers dinspre Rîmnicu Sărat, la câteva sute de metri de intrarea în localitatea Poșta Câlnău. Șoferul a ieșit singur din mașină, însă mama acestuia a fost scoasă cu ajutorul polițiștilor ajunși la fața locului.  A fost direcționat și un echipaj de descarcerare al ISU Buzău, însă nu a mai fost necesară interveneția acestuia. Mașina este înmatriculată în Republica Moldova, cei doi având dublă cetățenie, locuind în Sibiu.