Maiorul Nicolae Ioniță, cel care i-a dat onorul mareșalului Antonescu, sărbătorit la vârsta de 100 de ani

S-a născut la 9 august 1914, în satul Boldești,  într-o familie de țărani. În anul 1936 a fost încorporat în Regimentul 5 Jandarmi din

Mizil, iar în 1941 a fost mobilizat, luptând în Basarabia, unde, la Chișinău și Balta, are  „privilegiul“ să-i dea onorul mareșalului Ion Antonescu. După 23 August 1944, asigură ordinea în București, iar după război, se stabilește în Mihăilești unde lucrează ca tehnician în agricultură. După 1989 îl cunoaște pe Corneliu Coposu. Zilele trecute, maiorul (rtr.) Nicolae Ioniță, căci despre el este vorba, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost sărbătorit, la centenar, de către militarii garnizoanei Buzău, printr-o activitate organizată de Fundația „Mareșal Alexandru Averescu“.

În semn de respect și prețuire, veteranului de război i-au fost oferite diplome, flori și cadouri din partea condu­cerii Ministerului Apărării Naționale, Diviziei 2 Infanterie „Getica“, Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Primăriei Mihăilești, Funda­ției „Mareșal Alexandru Averescu“, filialelor buzoiene ale Asociației Naționale a ­Ve­teranilor de Război și Cultul Eroilor.

De asemenea, prin grija Fundației „Mareșal Alexandru Averescu“,  maiorul (rtr.) Nicolae Ioniță va primi un aparat auditiv.

În discursul său, generalul de brigadă Lucian Foca, președintele fundației, l-a felicitat pe maiorul (rtr.) Nicolae Ioniță pentru tot ce a făcut pentru țară și i-a urat sănătate și cât mai multe aniversări.

Sărbătoritul, profund emoționat, după ce a povestit câteva amintiri din război, a urat celor prezenți, sănătate, fericire și să ajungă toți la vârsta sa.

Și prin această activitate, Fundația „Mareșal Alexandru Averescu“, cinstește memoria eroilor în viață, veteranii de război.