Mâine începe prima ediţie a ligii secunde „Divizia de Buzău”

          Primul fluier al celei dintâi ediţii a ligii secunde „Divizia de Buzău” se va auzi mâine pe terenul sintetic al Bazei Sportive „Green Garden”. Nu mai puţin de 14 echipe au răspuns iniţiativei Asociaţiei Judeţene de Mini-fotbal de a înfiinţa a doua ligă judeţeană. Participanţii au dat dovadă de inspiraţie atunci când şi-au ales numele formaţiilor. Printre cele 14 echipe se află team-uri precum Ajax Gomoeşti, Uniunea 23, Potocity, Ştiinţa, Pandurii sau Galactic Broşteni.

          Primul fluier al celei dintâi ediţii a ligii secunde „Divizia de Buzău” se va auzi mâine pe terenul sintetic al Bazei Sportive „Green Garden”. Nu mai puţin de 14 echipe au răspuns iniţiativei Asociaţiei Judeţene de Mini-fotbal de a înfiinţa a doua ligă judeţeană. Participanţii au dat dovadă de inspiraţie atunci când şi-au ales numele formaţiilor. Printre cele 14 echipe se află team-uri precum Ajax Gomoeşti, Uniunea 23, Potocity, Ştiinţa, Pandurii sau Galactic Broşteni.Prima etapă a turului se va disputa week-end-ul acesta, urmând ca prima parte a campionatului să se încheie pe 18 noiembrie. Întrecerea urmează să se desfăşoare tip campionat, urmând ca fiecare echipă să întâlnească de două ori celelalte reprezentante, prima dată în tur, a doua oară în retur. Nu au drept de participare jucătorii legitimaţi în cadrul primelor trei ligi de fotbal organizate de Federaţia Română de Fotbal, precum nici cei din primele două divizii de futsal. Primele două clasate promovează în Divizia de Buzău – Liga I, campionat ce se desfăşoară pe terenul Vidatti (n.r. lângă stadionul Gloria). Întrecerea se desfăşoară conform regulamentului oficial al Federaţiei Române de Mini fotbal. Premiile sunt atractive şi constau în echipament sportiv, diplome şi trofee.

 

Liga I începe pe 1 septembrie

 

     Liga I a Diviziei de Buzău este programată să înceapă pe 1 septembrie, toate partidele desfăşurându-se pe terenul sintetic din cadrul Bazei Sportive „Vidatti”. În urma şedinţei Adunării Generale a membrilor Diviziei de Buzău s-au stabilit anumite aspecte privitoare la desfăşurarea campionatului în stagiunea 2012 – 2013. Printre cele mai importante, menţionăm: înfiinţarea Ligii a II-a, sub organizarea lui Bogdan Ionescu, toate partidele urmând a se desfăşura pe terenul Green Garden; Comisia de Disciplină va fi formată din Ene Ion (Consiliul Judeţean), Constantin Daniel (Com Fortuna), Popescu Iulian (OTP Bank), Botică Gheorghiţă (Ductil Steel) şi un reprezentant al ligii secunde. Până la încheierea turului, toate echipele au obligativitatea de a-şi face legitimaţii de joc; echipa PROBER va disputa toate partidele începând cu ora 18.00; echipa AGI CONSTRUCT va disputa toate partidele începând cu ora 19.00.         Regulamentul de desfăşurare a jocului a suferit uşoare modificări, astfel că nu se va mai juca cu mantinela, lotul echipei va cuprinde maxim 20 de jucători, din care doar 12 vor fi trecuţi pe raportul de joc; din lovitura de începere poate fi marcat gol direct; din lovitura de margine nu poate fi marcat gol direct. Portarul are obligaţia de a repune mingea în joc numai din mână în şase secunde.

 

Program etapa I, Liga I, Divizia de Buzău

 

Sâmbătă, 1 septembrie 2012

ora 14.00, Ductil Steel – Bavost

ora 15.00, Filati – Consiliul Judeţean

ora 16.00, Amicii – Aktiv

ora 17.00, Old Boys Crâng – OTP Bank

ora 18.00, Prober – Fortuna

ora 19.00, AGI Construct – Rm. Sarat

 

 

Competiţii organizate de Green Garden şi câştigătoarele

 

Givova Cup – CS Poliţia Buzău

Green Garden Winter Cup – CS Poliţia Buzău

Cupa Societăţilor Buzoiene – Cereanim Smeeni

Cupa Presei – TNL Buzău

Cupa Liceelor – LPS Buzău

 

 

Program etapa I, Liga a II-a, Divizia de Buzău

 

Sâmbătă, 25 august 2012

ora 10.00: Ajax Gomoeşti – Lions Buzău

ora 11.00: Uniunea 23 – Pheonix Buzău

Duminică, 26 august 2012

Ora 11.00: Automotor – Galactic Broşteni

Ora 12.00: FC Mavric – Cereanim Smeeni

Ora 18.00: Potocity – Ştiinţa

Ora 19.00: Condor – Club 2012

Ora 20.00: Buzăul Sportiv – Pandurii