Maia Morgenstern: „Vin la Buzău nu doar cu inima deschisă, ci şi ambiţionată de numele celor care au jucat aici“ (FOTO)

O nouă rundă de întâlniri cu mari actori români s-a desfăşurat ieri la Biblioteca Judeţeană, în cadrul Festivalului VedeTeatru. În faţa publicului buzoian s-au aflat Maia Morgenstern, Mircea Diaconu şi George Mihăiţă, alături de Emil Boroghină şi Lucian Sabatos, cu toţii foşti sau actuali directori de teatre.

Chiar dacă tema evenimentului a fost „BUZ~U – capitală teatrală… bucureşteană şi nu numai”, invitaţii au vorbit atât despre locul Teatrului

„G. Ciprian” în ţară, cât şi despre amintirile care îi leagă de Buzău sau despre debutul lor ca directori. Întâlnirea a fost o bună ocazie pentru George Mihăiţă de a dezvălui că a fost coleg de bancă la facultate cu Mircea Diaconu.

George Mihăiţă: „Eu şi cu Mircea Diaconu eram doi ţărănuşi“

„Am terminat clasa a XII-a şi am dat examen la Institutul de Teatru şi Film şi nu am reuşit. Am intrat în doilea an. Eram doi ţărănuşi, eu şi cu Mircea Diaconu. Dacă deasupra vieţii mele ar trebui să stea un cuvânt, acesta ar fi <şansă>. Prima mea şansă a fost filmul Reconstituirea, în care am jucat când treceam în anul II. Mircea Diaconu a avut şi el şansa primului film, tot în facultate, Nunta de Piatră. După 40 de ani, s-a făcut un clasament al celor mai bune zece filme româneşti din toate timpurile. <Reconstituirea> este pe locul I , iar în cele zece se află bineînţeles şi <Nunta de Piatră>”, a declarat George Mihăiţă.

Vorbind despre cariera de director al Teatrului de Comedie, marele actor a mărturisit că nu a fost voinţa sa. „Nu vroiam, pentru că ştiam ce înseamnă să fii în fruntea unei trupe, pentru că fusesem secretar de partid. Dar mă mândresc cu asta, pentru că dacă toţi secretarii de partid erau ca mine, nu mai curgea sânge la Revoluţie. Dacă am văzut că nu vrea nimeni, am acceptat. Îmi aduc aminte că era Băsescu primar şi se făcuse o comisie care pregătea întrebări grele pentru fiecare director candidat. A venit Băsescu şi m-a întrebat: „Mihăiţă, cine e contracanditadul tău?”. „Nimeni”, am răspuns. „La revedere, atunci!”, mi s-a spus şi am ajuns director direct”, a mai spus George Mihăiţă.

Lansare de carte Dan Camer şi ROTARY Club

Tot în cadrul colocviului de ieri, la Biblioteca Judeţeană, Dan Camer a lansat volumul „ROTARY Club Buzău-10 ani în slujba comunităţii”. Evenimentul şi-a găsit loc în programul VedeTeatru şi pentru că ROTARY Buzău este asociaţia care a susţinut financiar prima ediţie a festivalului de la Buzău, ajuns anul acesta la cea de a X-a ediţie.

„Acest club a fost mereu alături de teatru, iar în această carte se vorbeşte şi despre festival. Ca şi ROTARY Club, şi VedeTeatru se află tot în slujba comunităţii”, a declarat directorul Teatrului NOTTARA şi a VedeTeatru, Marinela Ţepuş. La rândul său, Dan Camer a mulţumit vedetelor prezente în sală că sunt de atâţia ani alături de Buzău, făcând ca astfel Buzăul „să nu capituleze în faţa manelelor şi a prostului gust”.

Maia Morgenstern, impresionată de Buzău

„Am rămas cu gura căscată înţelegând câţi actori importanţi, consacraţi, au jucat pe scena de la Buzău. De aceea vin aici nu doar cu inima

deschisă, ci şi cu o ambiţie. Una este să spui: <Mergem să facem o deplasare> şi alta să vii ambiţionat de spectacolele de valoare care s-au jucat aici”, a declarat Maia Morgenstern.

„Profesia mea este Mircea Diaconu“

Pornind de la aprecierea realizatoarei tv Sanda Vişan, prezentă în sală, care consideră că un bun director de teatru nu poate fi numit „fost director” nici măcar după ce a părăsit postul, Mircea Diaconu a declarat: „Am fost invitat la televiziune şi, în cadrul emisiunii respective, o cunoscută moderatoare m-a prezentat <fostul ministru>, „fostul director”, <fostul parlamentar>… I-am spus că a uitat „fost tânăr”. Dacă stăm să enumerăm este o prostie. Atunci am rugat-o să îmi spună simplu. Profesia mea este Mircea Diaconu şi ea îmi rămâne. După părerea mea, funcţia de director de teatru este o povară şi e bine să nu o ţii mult pe umeri, că îţi face rău”.

{vsig}articole/2013/05/22/maia{/vsig}