Mai mulți indivizi din Năeni își făcuseră o ocupație din a sparge mașinile buzoienilor

     Cinci indivizi din Năeni, bănuiți de comiterea mai multor furturi din autoturisme pe raza municipiului Buzău, au fost reținuți la începutul acestei săptămâni de polițiștii de investigații criminale de la Poliția municipiului Buzău.

     Făptuitorii au fost dibuiți de oamenii legii la un control de rutină. În noaptea de 23 spre 24 martie, în jurul orei 1.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Buzău care acționau în zona centrală a municipiului Buzău au depistat un adolescent în vârstă de 16 ani și doi tineri de 19 și 23 de ani, toți din comuna Năeni, care nu-și justificau prezența în zona respectivă, fapt pentru care au fost conduși la sediul Poliției pentru cercetări.

     În același timp, la sediul Poliției municipale au fost conduși pentru continuarea cercetărilor alți doi tineri de 19 și 20 de ani și doi bărbați de 28 și 35 de ani, de asemenea din comuna Năeni, care nu-și justificau prezența în zona în care fuseseră identificați.

     Din verificările efectuate de polițiștii de investigații criminale de la Poliția municipiului Buzău a rezultat că tânărul de 20 de ani este principalul bănuit de comiterea unui furt dintr-un autoturism, faptă comisă în noaptea de 16 spre 17 martie, pe raza municipiului Buzău. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, de la sfârșitul anului 2014 și până în prezent, cei șapte bănuiți ar fi comis șapte furturi din autoturisme, toate pe raza municipiului Buzău, ce figurau în evidențe cu autori necunoscuți. Prejudiciul, în valoare de 1.170 de lei, a fost recuperat integral. Împotriva a cinci dintre bănuiți a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.