Oferta de muncă privată a agenţiei Furnica Zilieră pune la dispoziţia buzoienilor, în această perioadă, 52 de locuri de muncă, cele mai multe dintre acestea în domeniul construcţiilor şi al confecţiilor.
Pe piaţa buzoiană a forţei de muncă, raportul dintre cererea şi oferta de locuri de muncă este unul extrem de disproporţionat, motiv pentru care judeţul nostru se şi situează între primele din ţară în ceea ce priveşte rata şomajului.
Oferta de muncă privată a agenţiei Furnica Zilieră pune la dispoziţia buzoienilor, în această perioadă, 52 de locuri de muncă, cele mai multe dintre acestea în domeniul construcţiilor şi al confecţiilor.
Pe piaţa buzoiană a forţei de muncă, raportul dintre cererea şi oferta de locuri de muncă este unul extrem de disproporţionat, motiv pentru care judeţul nostru se şi situează între primele din ţară în ceea ce priveşte rata şomajului.
„Acest uriaş exces de mână de lucru disponibilă este tot mai mult speculat de unii angajatori care, cu o lipsă totală de respect faţă de angajaţi, încearcă să îşi reducă la minimum cheltuielile de personal. Printre aceste practici, din păcate tot mai frecvente în Buzău, se numără angajarea de probă, dar fără remunerarea persoanei angajate pentru perioada respectivă, folosirea la negru a persoanelor angajate, fără ca acestea să ştie: angajatorul îi dă celui în cauză să semneze un contract de muncă nedatat, fără să îi mai înmâneze un exemplar aşa cum prevede legea, contract pe care apoi îl ţine dosit şi îl datează doar în cazul vreunui control al inspectorilor de muncă. Această practică este frecventă în special în domeniul construcţiilor, unde organele de control ale ITM ar trebui practic să descindă concomitent atât la sediile angajatorilor respectivi, cât şi la punctele de lucru de pe şantiere, pentru a vedea dacă situaţia scriptică rezonează cu cea din teren. De asemenea şi oferirea unui salariu de bază foarte mic, însă cu promisiunea unor bonusuri substanţiale în funcţie de performanţe, bonusuri care bineînţeles că nu vor fi primite niciodată de angajat, oricâtă implicare ar dovedi, se înscrie în categoria acestor practici”,a declarat Ilie Toader, administrator Furnica Zilieră.
Pentru a fi evitaţi angajatorii neserioşi, un sfat simplu ar fi ca, înainte de a semna contractul de muncă, persoana care intenţionează să se angajeze, să solicite câteva informaţii despre angajatorul respectiv chiar de la salariaţii aceleiaşi unităţi. Se pot afla astfel date despre angajaţi, dacă se plătesc salariile la timp, dacă se oferă condiţii decente de muncă sau dacă salariaţii sunt respectaţi.
„Alt indiciu pe care ni-l oferă piaţa muncii, iar omul de rând a început deja să îl citească este acela că un angajator care face mereu angajări este un angajator cu probleme. De ce ar pleca mereu oamenii de la un loc de muncă, dacă totul ar fi în regulă? Este bine totuşi că piaţa începe să reacţioneze faţă de angajatorii neserioşi care, odată ce şi-au câştigat o reputaţie proastă, îşi găsesc din ce în ce mai greu angajaţi”, a mai precizat Ilie Toader.
Locurile de la AJOFM, în scădere
La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt disponibile în această perioadă 42 de locuri de muncă, cele mai multe oferite de Aaylex Prod, Naţional Instal Construct sau Recomplast. La nivel naţional sunt oferite peste 10.000 de locuri de muncă, cele mai multe în Cluj, Bucureşti, Iaşi, Harghita sau Satu – Mare. Dacă în întreaga ţară sunt disponibile peste 900 de posturi pentru persoanele cu studii superioare, la Buzău nu este vacant niciun astfel de post.
Locuri de muncă Furnica Zilieră
|
Menajeră |
3 |
|
Bonă |
2 |
|
Ospătar |
7 |
|
Confecţioner |
8 |
|
Construcţii |
11 |
|
Curăţenie |
1 |
|
Bucătar |
5 |
|
Cosmetician |
1 |
|
Hairstylist |
1 |
|
Educatoare |
1 |
|
Barman |
1 |
|
Promoter |
4 |
|
Inginer mecanic |
1 |
|
Inginer încălţăminte |
1 |
|
Inginer construcţii |
1 |
|
Mecanic utilaj |
4 |
Locuri de muncă AJOFM
|
Societate |
Meserie |
Număr locuri |
|
Aaylex Prod |
MN Manipulant Stivuitorist Electrician întreţinere Mecanic utilaje |
5 5 2 2 2 |
|
Naţional Instal Construct |
Fierar betonist Dulgher |
3 3 |
|
Recomplast |
Strungar Frezor |
3 3 |
|
Dan Servcomex |
Sudor Instalator tehico – sanitar |
2 2 |
|
Beta Heurtey |
Lăcătuş întreţinere |
2 |
|
Mc Donald’s |
Lucrător comercial |
5 |
|
Maleo |
Confecţioner textile |
1 |
|
Filadelfia |
Agent turism |
2 |