În curtea interioară a Complexului Măgura, în spațiul dominat de verdeață, câțiva artiști plastici și-au instalat șevaletele și pictează de zor.
Foișorul din curte este aproape plin de vopseluri și pânze care așteaptă să se usuce. O parte din artiști pictează pe două mese, iar un altul s-a așezat la umbră, la banca de sub un nuc uriaș care ferește de soare o mare bucată din curte. Câțiva turiști aruncă din când în când câte o privire de sus, de pe terasa complexului, către artiștii care lucrează de zor. Sunt participanții celei de a III-a ediții a Taberei de Documentare și Creație Măgura-Art – Marilena Georgeta (Ploiești), Sorinel Cârstciuc (Brăila), Diana Irimia (Buzău), Steluța Dima (Buzău) și Valeriu Șușnea, eveniment care s-a încheiat duminică.
Este vorba despre o inițiativă a președintelui UAP Buzău, Valeriu Șușnea, cel care, în fiecare an, aduce la Măgura câte un grup de artiști, alături de care merge în documentare, vizitând cele mai importante obiective turistice din județ, iar apoi transpun pe pânze ceea ce i-a impresionat. Se dorește astfel o promovare a județului prin intermediul lucrărilor de artă.
„Știam Buzăul, dar drumul spre Brașov este uimitor“
„Știam Buzăul ca oraș, dar acum am fost surprinsă pozitiv. Am văzut Vulcanii Noroioși, pe cei mari, pe care nu-i cunoșteam, o zonă din Tabăra Măgura pe care nu o știam, cu niște lucrări excepționale. Am văzut o zonă deluroasă deosebită, cu niște variații extraordinare de culoare și structură a naturii, plasamentul caselor. Am făcut multe schițe care vor deveni lucrări în viitor. Am lucrat deja un peisaj din Vulcanii Noroioși, o structură de copaci seculari. Noi știm Buzăul ca o zonă de șes, dar drumul către Brașov este uimitor. Nu mai credeam că există frumuseți ca pe Valea Prahovei, acolo de unde sunt eu. Am la activ foarte multe tabere de creație și sunt la rândul meu organizator de tabere în Ploiești. Din fericire pentru noi, la Ploiești avem fondurile necesare pentru organizarea unei tabere internaționale”, a declarat Marilena Gheorghiță.
Printre obiectivele vizitate anul acesta de către participanții la tabără s-au regăsit: biserica Mănăstirii Berca, pictată de Pârvu Mutu, biserica Mănăstirii Ciuta și Cetatea Bradu, Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Cetățuia.
„Sunt două premiere pentru mine. Prima, că am ajuns într-o tabără de creație și a doua, mă aflu pentru prima dată la Buzău. Cel mai mult m-au impresionat Tabăra de Sculptură de la Măgura și Vulcanii Noroioși, care reprezintă o adevărată sursă de inspirație. Eu lucrez mai mult în spațiul colajului și asta am ales să realizez și aici”, a declarat Sorinel Cârstiuc din Brăila.
„De fiecare dată văd locurile astea cu alți ochi“
După încheierea taberei, spre toamnă, va avea loc o expoziție care va însuma lucrările realizate la Măgura. De asemenea, organizatorii vor realiza un catalog al ediției de anul acesta.
„Este pentru prima dată când particip la o astfel de tabără. Am încercat și anul trecut să vin, dar s-a suprapus cu niște examene pe care a trebuit să le dau. Locurile astea le știam, dar de fiecare dată le vezi cu alți ochi. Nu este o chestie de care să te plictisești, pentru că oamenii sunt alții, vremea este alta și ai alte discuții… Sunt încântată că este o atmosferă relaxantă în tabără și poți lucra ușor. Am ales să lucrez mai mult pe structuri și armonii cromatice”, a declarat Diana Irimia din Buzău.
Tabăra Măgura Art de anul acesta a putut fi organizată cu sprijinul Primăriei și al familiei Stanciu, proprietara Complexului Măgura.
„Avem o ediție bună chiar dacă sunt mai puțini participanți, din lipsă de fonduri. Sunt încântat și pentru că am posibilitatea de a-i oferi unui tânăr posibilitatea să se afirme și să își treacă în CV localitatea buzoiană Măgura. Selecția artiștilor se face prin recomandări și în funcție de portofoliul fiecărui artist. În cadrul taberei, fiecare participant are la dispoziție hârtie, vopsea, pânze… Fiecare artist lasă la plecare câte două lucrări, una merge la Primărie, care ne-a sprijinit, iar alta în colecția filialei Uniunii Artiștilor Plastici Buzău”, a declarat Valeriu Șușnea.