*Reprezentanţii Palatului Copiilor au organizat o manifestare de prezentare a tradiţiilor româneşti
*Reprezentanţii Palatului Copiilor au organizat o manifestare de prezentare a tradiţiilor româneşti
Zeci de copii însoţiţi de părinţi şi bunici au acceptat miercuri provocarea de a lua parte la o manifestare mai puţin obişnuită. La iniţiativa Palatului Copiilor, cei mici au participat la un eveniment ce a avut drept scop prezentarea tradiţiilor româneşti de toamnă, fiind puşi să realizeze felinare ecologice.
Tinerii au avut la dispoziţie zeci de bostani, cuţite şi linguri, cu ajutorul cărora au putut să îşi pună în aplicare imaginaţia, întâlnirea decurgând ca un spectacol, cu muzică şi bună dispoziţie.
„Realizarea felinarelor din bostani este o tradiţie foarte întâlnită în zona rurală a Buzăului şi nu numai. Cei mici au fost încântaţi să cioplească bostanii sub formă de mască, unii dintre ei luând felinarele acasă. A fost prima ediţie a acestei manifestări pe care vrem să o includem în programul instituţiei noastre, ea alăturându-se altora dedicate păstrării tradiţiilor, aşa cum este tabăra de etnografie de la Varlaam”, a declarat Paul Negoiţă, directorul Palatului Copiilor.
Un contraargument adus americanilor
Nu întâmplător organizatorii au programat cioplitul bostanilor în această perioadă atât de apropiată de celebrul Halloween. Reprezentanţii instituţiei recunosc că sunt în căutare de metode de a contracara sărbătorile americane, care riscă să îngroape identitatea culturală românească.
„Este o formă de conservare a tradiţiilor vechi, de promovare a tradiţiilor noastre şi nu a Halloween-ului, care nu se regăseşte în spiritul românesc. Categoric, evenimentul poate fi un contraargument la sărbătoarea americanilor. Au fost chiar câţiva copii care atunci când au fost întrebaţi la ce eveniment au venit, au răspuns: <La Halloween!>. Sper ca la final să fi înţeles scopul manifestării noastre”, a mai spus Paul Negoiţă.
{loadposition zgalerie2947}