Prima jumătate a campionatului se îndreaptă cu paşi repezi spre final, dar lupta devine tot mai interesantă la vârful clasamentului. Luptă în care este implicată şi Metalul Buzău care, sâmbătă, va primi vizita liderului clasamentului, Progresul Spartac Bucureşti, în etapa a 11-a a campionatului. şi tot sâmbătă, la Modelu, CSM Rm. Sărat va înfrunta echipa locală, Înainte.
Metalul Buzău – Progresul Spartac, sâmbătă, ora 14,00
Metalul încheie prima parte a campionatului cu două confruntări de top, ambele pe teren propriu, înaintea unei deplasări de final, la Tulcea. Echipa buzoiană va întâlni în următoarele două etape chiar formaţiile aflate cu un punct în faţa ei, pe primele două poziţii, exact în ordinea în care se află şi în clasament. Primul duel va fi sâmbătă pe terenul sintetic “Cornel Negoescu”, împotriva liderului, Progresul Spartac. Fără îndoială, una dintre cele mai grele partide din tur, dar pe care elevii lui Vali Stan o vor aborda cu maximă implicare şi care ar putea să le aducă o imensă satisfacţie atunci când se va trage linie, după prima jumătate a întrecerii. Fapt deja cunoscut, buzoienii sunt neînvinşi în primele zece etape, un amănunt de moral şi unul dintre principalele atuuri ale campioanei.
Înainte Modelu – CSM Rm. Sărat, sâmbătă, ora 14,00
Cu o singură victorie în ultimele cinci etape, obţinută în precedenta deplasare, de la Tulcea, fotbaliştii râmniceni nu traversează deloc o perioadă bună şi acest lucru se reflectă şi în clasament, unde elevii lui Marius Tîrîlă ocupă un modest loc 8. De aceea, pentru ei, orice punct cucerit în ultimele trei etape care au mai rămas de jucat înseamnă foarte mult, iar deplasarea de la Modelu, unde râmnicenii nu se vor putea baza pe căpitanul Sorin Bodoc, suspendat, este un prilej cât se poate de bun pentru a obţine punct sau puncte.
Liga a 3-a, Seria a II-a, Etapa a 11-a, program:
• Vineri, ora 14.00:
FCSB 2 – Farul Constanţa
Sportul Chiscani – Agricola Borcea
• Sâmbătă, ora 14.00:
Delta Tulcea – Axiopolis Cernavodă
Metalul Buzău – Progresul Spartac
Înainte Modelu – CSM Rm. Sărat
ACSM Olteniţa – Victoria Traian
Unirea Slobozia – FC Voluntari 2
Clasament
1. Progresul 25 p.
2. Axiopolis 25 p.
3. METALUL 24 p.
4. Farul 23 p.
5. FCSB 2 20 p.
6. Slobozia 19 p.
7. Voluntari 2 18 p.
8. CSM RM. SĂRAT 15 p.
9. Modelu 10 p.
10. Tulcea 9 p.
11. Olteniţa 6 p.
12. Borcea 5 p.
13. Chiscani 1 p.
14. Traian 0 p.