Lui Lungu de la Nehoiu a început să-i placă în arest?

Cam asta se poate spune despre primarul suspendat de la Nehoiu, Florentin Lungu, aflat în arest preventiv de luna trecută, după ce

procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești l-au reținut și ulterior au cerut arestarea în dosarul în care alesul local are calitate de inculpat pentru săvârșirirea infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeței  fondului  forestier fără drept, instigare la infracțiunile de fals intelectual, abuz în serviciu, distrugere  de înscrisuri, tăiere și sustragere ilegală de arbori. Pe 29 decembrie la Judecătoria Ploiești a fost înregistrată cererea acestuia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Termenul a fost stabilit pentru ieri însă surpriză! Judecătorii s-au trezit că Lungu nu mai vrea arest la domiciliu ci să râmână în arest.

,,Ia act de manifestarea de voință a inculpatului LUNGU FLORENTIN, în prezent aflat în Arest IPJ Prahova, în sensul că își retrage cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, ce formează obiectul prezentei cauze. În baza art. 275 al. 2 din C.p.p., obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 05.01.2014, ora 13.30”, se arată în soluția pe scurt.

Cererea inițială a lui Florentin Lungu i-a „bulversat” și pe procurori, care întorși din minivacanța de Sărbători au aflat de intenția inculpatului și au dat fuga la instanță cu ­ce­rerea de prelungire a măsurii arestării preventive în cazul primarului suspendat de la Nehoiu. ,,La data de 05.01.2015 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat instanței prelungirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul Lungu Florentin. Precizăm că solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv nu a fost  formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ci de către inculpat”, este răspunsul remis redacției OPINIA de Biroul De Informare Publică și Relații cu Presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Citește și : http://www.nope.opiniabuzau.ro/index.php/actualitate/28124-lungu-de-la-nehoiu-turnat-chiar-de-cei-cu-care-a-facut-combinatia-cu-padurea-de-la-lunca-mare