Au fost rezolvate şi ultimele două necunoscute în ceea ce priveşte componenţa Ligii a 4-a pentru sezonul viitor. Locomotiva Buzău (locul 14 în ediţia recent încheiată), Recolta Blăjani şi Pescăruşul Luciu, ocupantele locurilor 2 în cele două serii ale Ligii a 5-a,s-au întrecut într-un turneu de baraj în trei, sistem fiecare cu fiecare, cu câte un meci pe teren propriu şi unul în deplasare. Conform regulamentului întocmit de AJF, primele două clasate obţineau dreptul de a evolua în viitorul campionat al Ligii a 4-a. În primul joc, pe terenul sintetic „Cornel Negoescu”, Locomotiva a întâlnit-o pe Pescăruşul Luciu. Pe teren gazdele s-au impus cu 3-2, dar, ulterior, formaţia din Luciu s-a impus cu 3-0, la „masa verde”, Locomotiva folosind un fotbalist fără drept de joc. În meciul al doilea, la Luciu, Pescăruşul a întâlnit-o pe Recolta Blăjani, care a învins cu 2-1, verdictul fiind amânat pentru ultima partidă a turneului, sâmbăta trecută, la Blăjani. Recolta a întâlnit-o pe Locomotiva, iar oaspeţii aveau să se impună cu scorul de 5-2. Toate cele trei echipe au terminat la egalitate de puncte, dar golaverajul a făcut diferenţa. Astfel, Pescăruşul Luciu, care a promovat, şi Locomotiva Buzău, care s-a menţinut, sunt ultimele două echipe care şi-au asigurat locul în noul campionat al Ligii a 4-a.
Trei nume noi la start: FC Buzău, Balta Albă şi Luciu
Viitorul campionat al Ligii a 4-a va demara, în toamnă, cu trei nume noi la start. Câştigătoare ale celor două serii din Liga a 5-a, FC Buzău şi AS Balta Albă au promovat direct, în timp ce Pescăruşul Luciu a reuşit acest pas după turneul de baraj.
A dispărut campioana Metalul, care a promovat în Liga a 3-a, astfel că, dacă nu vor interveni sincope pe parcurs, cele 16 echipe care vor alcătui noua stagiune sunt: Team Săgeata, Petrolul Berca, Voinţa Lanuri, Avântul Zărneşti, Montana Pătârlagele, Recolta Sălcioara, Tricolorul Gălbinaşi, Înfrăţirea Zoiţa, Diadema Gherăseni, Viitorul Verneşti, Victoria Boboc, Şoimii Siriu, Locomotiva Buzău, FC Buzău, AS Balta Albă şi Pescăruşul Luciu.