Adolescenta de 17 ani practică de 8 ani dans sportiv și dans modern, și de 2 ani face parte din trupa ColourDance
A împlinit 17 ani și dorința sa rămâne legată doar de dans. Luana Vasile, sau Van, cum o cunosc apropiații și colegii din trupele de dans la care activează recunoaște că ieri, de ziua sa, și-a pus o dorință legată numai de dans, așa cum au fost și celelalte
de până acum, pentru că urmărește și pe viitor să-și consolideze cariera de dansatoare profesionistă pentru care se antrenează de aproape 8 ani.
„Am început cu dans sportiv, apoi am continuat în paralel cu dans modern, la două dintre cluburile de dans din județ. De trei ani exersez și particip la diferite concursuri în formulele stabilite de managerul școlii de dans Mike, momentan sunt în trupa X-Pose, doar alături de fete, formulă cu care vom participa peste două săptămâni la un concurs național. Vrem să ne afirmăm în acest nou grup în care ne-am format, iar în paralel voi dansa și alături de Denisa și Dora, în trupa ColourDance”, a detaliat plină de planuri sărbătorita zilei de 10 februarie.
Latura artistică și-a exersat-o și la flaut și pian
Dansul va rămâne tot timpul în capul listei de pasiuni pe care le are Luana, dar în paralel, latura sa artistică și creativă s-a mai orientat către lecțiile de flaut și pian, pe care le face săptămânal la Liceul de Arte unde se află în clasa a XI-a.
„De 5 ani cânt la aceste două instrumente, în cadrul liceului unde activez, iar peste un an vreau să mă orientez către Facultatea de Jurnalism. De dans n-o să mă las niciodată, în orice formulă îmi voi găsi succesul, asta-i clar”, a punctat Luana. La sfârșitul anului trecut adolescenta și-a încercat afirmarea pe plan național alături de formula lărgită a trupei X-Pose.
Din păcate, cei 11 membrii pe care Mike i-a pregătit pentru show au trecut doar de primele preselecții, fiind respinși la jurizările cu vedete. A urmat decizia de a-i separa pe băieți de fete, iar numele de X-Pose le-a rămas Luanei și dansatoarelor de sex feminin, iat următoarea „bătălie” în pași de dans pentru afirmare va avea loc la sfârșitul lunii martie, în cadrul competiției ESDU Dance Star România 2013, la București.