Lucările Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor au debutat, miercuri, la Buzău, în prezenţa a peste 60 de elevi şi profesori din întreaga ţară, a ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a ministrului Dialogului Social, Gabriel Petrea, şi a senatorului Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, cărora li s-au adăugat preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, viceprimarul Andrei Neder şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Cu această ocazie, ministrul Liviu Pop care le-a vorbit elevilor despre implementarea programului de guvernare şi despre măsurile pe care instituţia pe care o conduce le pregăteşte şi asupra cărora membrii Consiliului Naţional al Elevilor vor fi consultaţi. De asemenea, ministrul Educaţiei le-a recomandat membrilor Consiliului Naţional al Elevilor să facă o promovare mai amplă a universităţilor româneşti.
Fără telefoane mobile la ore şi fără elevi de serviciu pe şcoală
Pop a spus, cu aceeaşi ocazie, că vrea ca telefoanele mobile să nu mai fie folosite în timpul orei şi că susţine proiectul prin care elevii să nu mai facă de serviciu pe şcoală: “Îmi doresc foarte mult să nu mai avem serviciu pe şcoală, îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei şi să existe o zonă în care să se păstreze telefoanele mobile în timpul orei, îmi doresc din punctul acesta de vedere o eficientizare a întregului proces instructiv-educativ, dar pentru asta avem nevoie şi de parteneri, autorităţile locale şi, de ce nu, mass-media”, a precizat ministrul Educaţiei. Potrivit acestuia, o decizie finală va fi luată după dezbaterea amplă pe Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar unde se va decide alături de parteneri, părinţi şi elevi.
Sunt bani pentru educaţia antreprenorială
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi-a declarat dezamăgirea faţă de faptul că “din cele 35.000 de locuri pentru învăţământul profesional şi în jur de 3.500 pentru învăţământul dual, doar jumătate s-au ocupat”, punctând că şi în această zonă sunt “multe de făcut”.
,,Sunt trist, dacă mă întrebaţi, în ceea ce priveşte învăţământul dual, au fost scoase la concurs 35.000 de locuri pentru învăţământul profesional şi în jur de 3.500 pentru învăţământul dual, din aceste locuri doar jumătate s-au ocupat după prima repartizare, acesta înseamnă că şi pe zona învăţământului dual şi profesional avem multe de făcut”, a precizat ministrul Educaţiei. El a spus că, în conformitate cu programul de guvernare, el a venit cu strategia pentru învăţământul dual şi are bani alocaţi şi pentru educaţia antreprenorială.
,,Proiectele se vor depune şi vor intra în licitaţie la început de septembrie, în aşa fel încât să dezvoltăm învăţământul profesional, să-l corelăm cu piaţa muncii şi toţi agenţii economici să fie parteneri ai liceelor tehnologice, în principal pentru a dezvolta învăţământul dual, dar în acelaşi timp este deschisă oportunitatea oricărui agent economic de a veni cu propuneri de modificare a legii în aşa fel încât să vedem ce trebuie modificat în lege ca să facem atractiv şi învăţământul dual şi profesional”, a mai mai spus Liviu Pop.