UPDATE ora 21:30: 42.50% prezență la vot la Buzău la ora 20.00
21.30: 42.50% dintre buzoienii cu drept de vot s-au prezentat, până la ora 20.00, la urne, conform datelor oficiale date publicității de Biroul Electoral Central (BEC). În acest moment, Buzăul se situează tot pe locul 15 în topul județelor realizat în funcție de prezenţa la vot. Pe primul loc în top se afla, la ora 20,00, județul Mehedinți, cu prezență de 57.27 %, iar pe ultimul, Harghita, cu 9.78%.
La nivel național, prezența la vot, la ora 20.00, a fost de 37.67 %. La alegerile locale, din 10 iunie, prezența la vot, în județul Buzău, a fost de 63,95 %, la ora 21.00 și 56,39 % pe țară.
ora 19.00: Noi incidente au fost semnalate la 112, numărul total al reclamațiilor de astăzi ridicându-se la 24, până la această oră. Şase sesizări au fost din mediul urban şi 18 din mediul rural.
Cele mai multe sesizări au făcut referire la continuarea campaniei pentru referendum, transportarea persoanelor către secţii de votare (în interiorul aceleiaşi localităţi) sau au fost primite din partea unor cetăţeni care au reclamat că nu li s-a permis înscrierea pe liste suplimentare şi au fost îndrumaţi să voteze la secţiile de votare unde sunt înscrişi.
Echipele special constituite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au finalizat verificările cu privire la 17 dintre sesizări, stabilind că în 9 cazuri nu se confirmă aspectele semnalate. Totodată, în microfiltrele instituite pe raza judeţului Buzău, poliţiştii au oprit pentru control 289 de autovehicule, nefiind constatate nereguli cu privire la transporturile efectuate. Pentru paza celor 423 de secţii de votare sunt angrenate peste 800 de efective ale structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din judeţul Buzău
ora 18.53: 28,84 la sută dintre buzoienii cu drept de vot se prezentaseră, ieri, la ora 17,00, la urne, pentru a-și exprima punctul de vedere la referendumul național pentru demiterea președintelui României, Traian Băsescu, a anunțat, ieri, la ora 18,30, Biroul Electoral Central. Acest procent – sensibil mai mic față de cel înregistrat la aceeași oră, pe 10 iunie, la alegerile locale, când votaseră 42,78 la sută dintre buzoienii înscriși pe listele electorale permanente – situa Buzău pe locul al șaptesprezecelea în topul prezențai la vot pe țară, care varia între 44,37 la sută, în județul Mehedinți, și 6,85 la sută, în Harghita. La nivel național, conform datelor publicate de Biroul Electoral Central, votaseră, la aceeași oră, 26,89 la sută dintre cetățenii înscriși în listele electorale permanente, față de 39,01 la sută pe 10 iunie, la ora 17,00.
ora 15.30: 22,74% dintre buzoienii cu drept de vot s-au prezentat, până la ora 14.00, la urne, conform datelor oficiale date publicității de Biroul Electoral Central (BEC). În acest moment, Buzăul se situează pe locul 15 în topul județelor realizat în funcție de prezenţa la vot. Pe primul loc în top se afla, la ora 14,00, județul Mehedinți, cu prezență de 36.62 %, iar pe ultimul, Harghita, cu 5.11%.
La nivel național, prezența la vot, la ora 14.00, a fost de 21.37 %.
Până la ora 15,30, conform datelor centralizate de partidele politice, în județul Buzău votaseră 58 de cetățeni din alte județe, cei mai mulți provenind din Capitală. În județ mai votaseră oameni aflați în tranzit din Brașov, Prahova, Bacău, Galați, Călărași, Teleorman, Ilfov, Alba, Botoșani și Vâlcea.
ora 15.00: În intervalul orar 07.00 – 14.30, echipele special constituite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au intervenit pentru a efectua verificări cu privire la 16 incidente semnalate în legătură cu desfăşurarea referendumului naţional.
Patru dintre acestea au fost din mediul urban şi 12 din mediul rural.
75% dintre sesizări au fost primite din partea unor persoane care au reclamat că nu li se permite înscrierea pe liste suplimentare ori au făcut referire la continuarea campaniei pentru referendum.
În 56% dintre sesizări au fost finalizate verificările, poliţiştii stabilind că în 6 cazuri nu se confirmă aspectele semnalate. Poliţiştii continuă activităţile pentru clarificarea tuturor situaţiilor sesizate.
ora 13.30: Printre solicitările primite la Biroul Electoral Județean pentru urna mobilă s-a aflat și cea venită din partea reprezentanților Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca. Dintre cei 582 de bolnavi internați la una dintre secțiile spitalului (Săpoca, Ojasca, Nifon) au votat 335.
ora 12.55: Reprezentanții PNL reclamă nereguli la o secție de vot de la Chiojdu. „La secția de votare 198 din Chiojdu reprezentanții PDL dețin copii ale listelor permanente și bifează numele celor care se prezintă la vot. Mai mult decât atât, primarul din Ghiojdu îi amenință pe cei care se prezintă la urne că vor avea probleme. Am depus deja contestație la biroul electoral al secției 198”, a declarat Carol Dinu, purtător de cuvânt al organizației județene PNL Buzău.
ora 12.00: Nouă incidente electorale semnalate până la prânz pe 112. De la ora 07.00, când a început procesul de votare,până la ora 11.30, echipele special constituite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au intervenit pentru a efectua verificări cu privire la 9 incidente semnalate în legătură cu desfăşurarea referendumului naţional. Toate incidentele au fost sesizate prin S.N.U.A.U. „112”, 3 dintre acestea fiind din mediul urban şi 6 din mediul rural.
Cele mai multe sesizări au făcut referire la continuarea campaniei pentru referendum, transportarea unor cetăţeni către secţiile de votare ori au provenit de la persoane care au reclamat că nu li se permite înscrierea pe liste suplimentare.
Poliţiştii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor situaţiilor semnalate, cu privire la două dintre sesizări stabilindu-se că nu se confirmă. Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău continuă activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională, pentru descurajarea „turismului electoral” fiind instituite microfiltre în care sunt oprite şi verificate autovehiculele suspectate că efectuează curse de transport persoane în acest scop.
ORA 10.00: Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu i-a scos din casă pe buzoieni. 10.3% dintre buzoienii cu drept de vot s-au prezentat, până la ora 10,00, la urne, conform datelor oficiale date publicității, la ora 11,30, de Biroul Electoral Central (BEC).
Astfel, Buzăul se situează pe locul 14 în topul județelor realizat în funcție de prezenţa la vot. Pe primul loc în top se afla, la ora 10,00, județul Vrancea, cu prezență de 15,28 procente, iar pe ultimul, Harghita, cu 1,72%.
La nivel național, prezența la vot, la ora 10,00, a fost de 9.05%, în timp ce la aceeași oră, la alegerile locale din iunie, procentul de prezență era de 8.99%.
În județul Buzău, numărul persoanelor cu drept de vot este 404.147. 423 de secții de votare vor fi deschise în județ până la ora 23.00, atunci când preşedintele fiecărei secții declară încheiată votarea.