Liderul ALDE Buzău, Mihai Cristescu: „Nu este normal, într-o democraţie, să schimbi regulile jocului în timpul acestuia, în funcţie de interesele unor partide“

   Filiala buzoiană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor intră în alegeri încrezătoare în propriii candidaţi la funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni, spune liderul acestei formaţiuni politice, Mihai Cristescu, care este de părere că „suntem în asentimentul alegătorilor din 2016, care îşi doresc politicieni noi, cinstiţi, competenţi”. 

   Pe lângă subiectul fierbinte al campaniei, ALDE Buzău este preocupat şi de temele legate de decizia Curţii Constituţionale a României privind alegerile locale.

   „Curtea Constituţională a luat o decizie normală, având în vedere că ne aflăm cu doar câteva săptămâni înaintea votului de la alegerile locale. Nu este normal, într-o democraţie, să schimbi regulile jocului în timpul acestuia, în funcţie de interesele unor partide. Mai mult, decizia Curţii Constituţionale a României oferă şi o perspectivă faţă de modul în care aceasta va soluţiona şi alte contestaţii ale celor care mai doresc schimbarea regulilor de desfăşurare a alegerilor. Astfel, este mare probabilitatea ca şi celelalte sesizări să fie respinse, fiind aplicate argumentele date de Curte. Această decizie a Curţii Constituţionale ar trebui să-i aducă pe cei din Partidul Naţional Liberal cu picioarele pe pământ şi, în cele din urmă, să pună capăt presiunilor de a avea alegeri după placul lor. Desigur, pentru opinia publică nu mai sunt o surpriză reacţiile contradictorii pe care le are PNL. După cum probabil ştie toată lumea, PNL a votat favorabil în Parlament pentru alegeri într-un singur tur, iar acum contestă din răsputeri ceea ce ei înşişi au votat”, spune liderul ALDE Buzău, Mihai Cristescu.

   Acesta afirmă că observaţiile Partidului Naţional ­Li­beral cu privire la modificarea legii alegerilor locale nu sunt valabile numai acum, erau va­labile şi cu un an în urmă, atunci când PNL a fost de acord ca pentru alegerile locale să se utilizeze modalitatea de vot într-un singur tur de scrutin. „Din ce motiv? Pentru că la vremea respectivă PNL-ul era pe primul loc, credea că va obţine un avantaj decisiv în urma acestui sistem de vot. Între timp, lucrurile s-au schimbat pentru Partidul Naţional Liberal. PNL a scăzut vertiginos în sondaje şi astăzi a început să pledeze pentru modificarea sistemului de vot, la trecerea la două tururi de scrutin, lucru care este anormal. Dacă vom face legile în interesul unui partid, atunci sigur vom avea multe critici de adus sistemului le­gislativ, sistemului electoral şi vom distruge orice urmă de credibilitate pentru zona politică. Politica este pentru partide serioase, care se ţin de cuvânt şi sunt în stare să-şi respecte angajamentele luate în faţa oamenilor. Noi am demonstrat acest lucru până acum”, declară liderul organizaţiei buzoiene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor.

   Mihai Cristescu spune că, deşi alegerile într-un singur tur nu avantajează ALDE, partidul său a susţinut încă din primul moment că nu este normal ca legea de organizare a alegerilor locale să fie schimbată cu doar câteva săptămâni înainte de scrutin. „Cu siguranţă nu veţi mai vedea la Partidul Naţional Liberal acest lucru, PNL ajungând un partid mânat doar de interese personale şi politice, lăsând deo­parte orice brumă de respect faţă de valorile democratice. A continua discuţia pe acest subiect, în loc să vorbim despre priorităţile românilor din fiecare localitate, ar fi o iresponsabilitate. Noi acum trebuie să vorbim despre cum putem creşte economia locală, pentru a crea locuri de muncă sau despre două tururi de vot? Noi credem că trebuie să ieşim din această capcană întinsă de PNL şi să ne focalizăm toată atenţia spre proiectele pe care le vom ­pro­pune comunităţilor. Vedem că pentru PNL toate celelalte probleme cu care se confruntă România sunt lucruri mai puţin importante, însă interesul electoral este pe primul loc. PNL joacă exact ca Traian Băsescu: în an electoral inventează teme false, fără a conta că o modificare a legii în an electoral este împotriva principiilor europene”, a mai spus preşedintele ALDE Buzău, Mihai Cristescu.