La cei 17 ani ai săi, buzoianul Petruț Dinu se poate mândri, cu trei romane publicate și, mai nou, cu premiul I la Festivalului Național de Arte pentru Liceeni, LicArt.
Elev al Colegiului „B. P. Hasdeu“, Petruț este câștigătorul ediției a XV-a a LicArt, cel mai mare concurs de arte pentru liceeni, la secțiunea Poezie. La ediția de anul acesta au participat 792 de liceeni la secțiunea Fotografie și 827 la Poezie. Valoarea totală a premiilor (neincluzând Tabăra) a fost de 12.000 de lei.
Ca în fiecare an, finaliștii celor două secțiuni, Poezie și Fotografie, au petrecut o săptămână în Tabăra de Creație din București. Aici, utilul s-a lăsat împletit cu plăcutul, la numeroasele workshopuri susținute de poeții Simona Popescu, Răzvan Țupa și Sorin Despot, și fotografii Daniel Mihăilescu, Francisc Mraz, Cristian Munteanu și Vlad Eftenie, în cele câteva excursii tematice și în numeroasele concursuri interdisciplinare.
Premiu în valoare de 1.500 lei
La finalul taberei au fost anunțați și câștigătorii actualei ediții LicArt. Astfel, premil I la secțiunea Poezie (1.500 lei) a fost adjudecat de buzoianul, Petruț Dinu (poezia „mihai), iar secțiunea Fotografie premiul I a ajuns la Raul Craioveanu (Drăgășani) – fotografie alb-negru.
Marile Jurii la cele două secțiuni au fost formate din personalități marcante din domeniile respective: poeții Simona Popescu, Răzvan Țupa, Radu Vancu și criticul Paul Cernat, respectiv fotografii Dinu Lazăr, Radu Sigheti, Vadim Ghirdă, Vlad Eftenie și Bogdan Panait.
LicArt, cel mai mare concurs din România, e pe cale să devină una dintre cele mai puternice mișcări culturale din țară. De 15 ani, zeci de mii de liceeni au avut oportunitatea de a-și măsura forțele artistice, de a-și arăta talentul și de a fi apreciați de personalități remarcabile.
mihai
nu am sărit niciodată de la zece metri în râu.
era mihai care făcea asta în fiecare zi de vară,
copiii de noi îl aplaudam, el zâmbea
și uita pentru o clipă de bătaia de seară.
mic, uimit, înfricoșat eram de saltul lui
atunci când priveam cum îl aruncă
cerul, cu un braț nevăzut, spre noi
ca pe o pasăre cu o aripă ruptă.
pe mihai l-a călcat o mașină,
mi-a spus mie bătrâna din drum,
lejeră cu o mână la gură și una la sân,
l-a prins sub roți, iar acum…
privesc zidul înalt de piatră,
de pe care mihai sărea în fiecare zi de vară,
întrebându-mă dacă acum, în moarte,
îl mai așteaptă cineva să-l bată spre seară.