Legile de fond funciar, la un pas de finalizare în Blăjani

Primarul Gheorghe Ispas speră să se poată face baza de date pentru efectuarea cadastrului la nivel național

Pentru gospodarii din comuna Blăjani, procesul de recuperare a unor terenuri în baza legilor de fond funciar este la un pas de finalizare.

         Primarul comunei, Gheorghe Ispas,  spune că în ultima perioadă au fost făcute puneri în posesie pentru o suprafață de 72,5 ha de pădure, documentația fiind depusă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, pentru eliberarea titlurilor de proprietate. De asemenea, funcționarii Primăriei Blăjani muncesc la elaborarea bazei de date pentru efectuarea cadastrului la nivel național.

 Momentan, se lucrează la lista cu tarlalele cu proprietari puși în posesie, pe fiecare tarla în parte, pentru o situație necesară la efectuarea cadastrului la nivel național.  În ceea ce privește aplicarea legilor de fond funciar, până la ora actuală  95% dintre proprietari au fost deja puși în posesie“, ne-a declarat primarul Gheorghe Ispas.

         În privința structurii terenului, dintr-o suprafață totală de peste 2.279 de hectare, cea mai mare parte a suprafeței este ocupată de terenul agricol, care totalizează 1.610 ha, dintre care circa 706 ha de pășuni, 452 ha de teren arabil, 337 ha de vii și 113 ha de livezi. Restul suprafeței, de 670 ha este terenul neagricol, dintre care 421 ha sunt ocupate de păduri, 114 ha reprezintă suprafețele neproductive, 55 ha drumurile și 76 ha construcțiile etc. De asemenea, gospodarii comunei Blăjani sunt cunoscuți pentru activitatea tradițională în viticultură, administrația locală oganizând anual “Sărbătoarea Vinului”.