Legea Sănătăţii marca Băsescu

Se pare că Guvernul Boc este din ce în ce mai incapabil să propună legi, iar Preşedinţia îşi arogă tot mai des rolul de şef al Executivului. După Educaţie, Muncă, Justiţie şi Apărare, Preşedinţia României se bagă şi în Sănătate.

Se pare că Guvernul Boc este din ce în ce mai incapabil să propună legi, iar Preşedinţia îşi arogă tot mai des rolul de şef al Executivului. După Educaţie, Muncă, Justiţie şi Apărare, Preşedinţia României se bagă şi în Sănătate. Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice a dat publicităţii un prim draft al unui proiect de lege pe care susţine că o va elabora până la sfârşitul anului. Şi, ca să nu pară că escaladează rolul Guvernului, anunţă că proiectul noului act normativ  va fi prezentat Ministerului Sănătăţii, „spre analiză şi completare”.

     Nici vorbă de dezbatere publică ori despre consultarea  organizaţiilor profesionale din domeniu, aşa cum ar fi normal, iar despre rolul Executivului… ce să mai vorbim, se pare că preşedintele Băsescu urmăreşte să arate că acesta nu există, chiar dacă susţine contrariul, demonstrând prin ceea ce face că adevăratul premier este sau poate fi… doar el.

     De altfel, noul act normativ era cunoscut în anumite cercuri, pentru că anumite „viitoare” firme de asigurări de sănătate îşi racolează agenţi încă de luna trecută, iar asta la vedere, prin anunţuri pe internet (?!).

     Oricare-ar fi scopul ascuns al demersurilor preşedintelui, realitatea ne confirmă că acesta este capabil să-şi impună voinţa, atât faţă de actualul Executiv, cât şi în Parlament, unde Opoziţia pare să slăbească din ce în ce mai mult, pe lângă faptul că are  contraargumente anemice la „virajele” prezidenţiale, dar şi în faţa electoratului, tot mai puţin capabil să reacţioneze în vreun fel la perspectiva ce i se oferă.

     Cert este că Traian Băsescu şi-a propus şi, probabil, va şi reuşi, să oblige Executivul să-şi asume răspunderea pe o nouă lege a Sănătăţii, chiar dacă nu s-a uscat bine cerneala pe actuala legislaţie din sistemul sanitar.

     Potrivit proiectului noii legi marca Băsescu „spitalele pot fi organizate ca instituţii publice, asociaţii, fundaţii sau societăţi comerciale. Proprietarul spitalului poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului într-una dintre cele patru forme, dar cu avizul Ministerului Sănătăţii".

     Multe dintre articolele noii legi sunt, de fapt, vechi. Se intervine însă pe lărgirea paletei de servicii în medicina de familie, pe autofinanţarea unităţilor sanitare, fie ele cu paturi sau ambulatorii, dar şi pe responsabilizarea mai mare a societăţilor de asigurare în cazurile  de malpraxis.

     Cu alte cuvinte, după ce a pus spitalele în braţe autorităţilor publice locale, cu tot cu datorii, preşedintele vrea să reducă la maxim şi obligaţia Guvernului privind finanţarea, astfel încât pacientul să fie nevoit să-şi încheie asigurare medicală privată, chiar dacă va cotiza, în continuare, şi la bugetul public de sănătate, atât ca angajat, câ şi ca angajator.