S-a născut la 11 februarie 1953 în oraşul Mizil, judeţul Prahova, dar este stabilit de foarte mulţi ani în Buzău. A absolvit, în anul 1971, Liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, iar apoi Facultatea de Filozofie (1977) şi Facultatea de Drept (1985), ambele din cadrul Universităţii Bucureşti. Este un apreciat eseist, publicist, poet şi animator cultural. Cele mai importante activităţi le-a desfăşurat în Parlamentul României, unde a fost deputat de Buzău, în perioada 1990 – 2004. În legislatura 2000 – 2004 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A mai fost preşedintele delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO.
Debutul literar absolut are loc în anul 1970, cu versuri, în revista „Năzuinţe” a Liceului „M. Eminescu”. Se numără printre întemeietorii publicaţiei „Foaia literară” a Cenaclului „Al. Sahia” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău, unde publică versuri. A publicat în ziarele „Senator” (1990 – 1992) şi „Observatorul buzoian”, articole cu caracter politic. În anul 2002, împreună cu un grup de prieteni scriitori, înfiinţează Asociaţia culturală „Renaşterea buzoiană”, al cărui preşedinte este de la înfiinţare, asociaţie care a editat peste 100 de titluri de carte, iar din anul 2004, tipăreşte, anual, Almanahul „Renaşterea buzoiană.
A publicat până în prezent următoarele cărţi: „Parlamentarii şi frizerii” (eseuri politice şi economice, 1998), „Politica între fascinaţie şi repulsie: O.C. Petrescu în dialog cu Călin Gheţu” (2005) şi „Ulise orb. Blind Ulysses. Ulysse aveugle” (versuri în română, engleză şi franceză, 2017).
Pentru activitatea sa parlamentară, a fost decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de cavaler.
Poeziile din acest volum sunt rodul unor gânduri, bănuiesc, de-a lungul mai multor ani. Din ele se vede latura filosofică a lui Ovidiu Cameliu Petrescu. Ele mai trădează sensibilitatea deosebită şi un ascuţit simţ de observaţie. Poeziile următoare fac parte din acest prim volum de versuri, unul deosebit de valoros.
Munţii
Invidiem munţii.
Ei stau cu frunţile printre nori
şi ascultă triluri de păsări.
Ei nu au mers niciodată
nici la Mahomed, nici la Ivan
şi nici la Johnny.
Ne-au privit tăcuţi şi ruşinaţi
când noi ne-am plecat frunţile
şi au lăcrimat cu mii de izvoare
de dorul lui Burebista
şi al lui Mihai Viteazul.
De vom fi precum munţii
poate vom simţi
stropul de veşnicie
rătăcit în suflet.
Sufletul meu
Sufletul meu
o cetate în care
luptătorii au murit
în aşteptarea bătăliei
ce nu a mai avut loc,
s-a predat deşertului.
Hienele, deja, mi-au
sfâşiat speranţele.
Teama
Nu simţi teama?
Nu te uiţi peste umăr
când petreci cu prietenii,
când faci dragoste,
când îţi zideşti casa?
Te străduieşti din răsputeri
să-ţi trăieşti clipele
banalei tale fericiri,
dar te trezeşti mereu
numărând paşii către moarte
de parcă asta ar avea vreun rost.
De parcă ceva ar avea vreun rost!
Uitare
Timpul, câine hulpav,
mi-a mai sfâşiat
nişte amintiri.
Clipele petrecute împreună
se preling în neant.
Într-o zi voi uita
şi primul sărut,
iar viscolul clipelor
îmi va risipi fiinţa
spre alt tărâm.
Totul curge
Pe ţărmul mării albastre
încerci să culegi înţelepciunea
din freamătul veşnicelor valuri.
Totul curge – spunea cândva înţeleptul
dar acum gânduri de piatră
îţi strivesc sufletul.
Au murit pescăruşii speranţei
şi valurile îţi risipesc
fiinţa prelinsă în nisip.
Aripi uscate
Speranţa, pasăre istovită
deasupra oceanului,
moare în zbor, departe de mine.
Zidurile pământii ale silei
cresc, tot mai înalte,
în jurul meu.
Aripile mi s-au uscat demult
şi nu mai pot zbura
către cerul tot mai îndepărtat.
Voi rămâne aici până când crivăţul
mă va spulbera pe alt tărâm.
Sfaturi
Crede-mă prietene!
Când dai mâna cu un om,
puternic şi frumos, care îţi zâmbeşte,
undeva, ascuns înlăuntrul lui,
este un altul mic şi urât,
care spumegă de furie,
imaginându-şi că tu ai fi fericit.
Mereu ţaţa din vecini
te examinează cu avida curiozitate
a unui adolescent
ce priveşte la Animal Planet
cum un rechin înşfacă
piciorul unui om.
Când vei îmbătrâni
nu vei mai vedea albastrul cerului
ci norii din sufletele celorlalţi.
Trage-ţi, din nou, peste cap,
faţa de om blând şi inofensiv,
dacă vrei să supravieţuieşti…
Începe o nouă zi!
Inventar
Gata! Am închis
pentru inventar.
Două bucăţi – ochelari
de văzut lumea în roz – sparţi.
La casare cu ei!
Zâmbete – doar trei-patru,
scorojite şi astea.
Bunătate – am tot împărţit,
în prostie, şi n-a mai
rămas decât eticheta.
Într-un colţ, un suflet trist
ca o icoană scuipată de derbedei.
Ce să mai fac cu el?
Oricum nu era de vânzare.
Îmi pare mie sau
am dat faliment?
Ulise orb
Nu mai ştiu să mă întorc
pe ţărmul speranţelor părăsite
cândva.
Semnele dăltuite cu trudă
în drumul de piatră
s-au tocit sub bocancii unui
noian de clipe.
Rătăcesc prin ploaia rece
ca moartea,
un Ulise orb care a uitat
ce căuta prin lume.