Le-au luat Cupa, vin să-și ia revanșa! Super meci la Sala Sporturilor

Se joacă pentru fotoliul de lider în Liga Națională de handbal feminin în această seară, la Sala Sporturilor, un duel cu implicații majore, de ce nu, chiar și în lupta pentru titlu! Două dintre cele trei echipe care împart în acest moment șefia clasamentului, la egalitate de puncte, 12, dar despărțite de golaveraj, se vor afla față în față într-o confruntare care, dincolo de miza punctelor, stă și sub semnul marilor orgolii. Gloria Buzău și CSM București se întâlnesc la două luni după ultima dispută directă, care a adus și cea mai bună performanță all time din handbalul buzoian: Cupa și Supercupa Româ­niei, trofee pe care fetele lui Aurelian Roșca le-au cuce­rit într-o finală în care au supus categoric, 35-29, trupa finanțată de Primăria Capitalei. O palmă pe care ,,tigroaicele” au resimțit-o din plin, iar acum, pentru ele, a sosit momentul revanșei! În campionat, însă, tradiția recentă este net favorabilă bucureștencelor, care s-au impus de fiecare dată în ultimele patru confruntări directe. ,,Suntem interesați să avem o evoluție bună după evoluția foarte bună din finala Cupei, numai că ne confruntăm cu două indisponibilități care o să-și spună cuvântul în evoluția echipei, Zamfirescu și Rotaru, două piese de bază. Adversarele sunt pe un trend ascendent, adică au o cu totul altă evoluție decât până acum, au început să se apropie de forma normală pe care o pot avea jucătoarele valo­roase care fac parte din lot. O să încercăm să anihilăm punctele forte și să ne impunem și noi prin jucătoarele noastre de bază, valoroase, care pot să dea randament maxim și spe­răm să fie un spectacol frumos”, a declarat antre­norul secund Romeo Ilie. ,,Un meci foarte greu, bineînțeles, dar niciodată nu vom ceda, vom lupta până la ultima picătură!”, a completat căpitanul Gloriei, Carmen Stoleru.

CSM vine fără Dembele și Smeets

Nu numai Gloria se confruntă cu probleme de lot pentru meciul din această seară, Aurelian Roșca neputându-le folosi nici de aceeastă dată pe Andreea Rotaru, accidentată și pe Mădălina Zamfirescu, testată pozitiv. La CSM București, Adrian Vasile nu va putea conta pe Siraba Dembele, Martine Smeets, Ștefania Stoica și Diana Fîntîn­aru, accidentate, și nici pe Malin Aune, cu test po­zitiv.

30 de lei biletul, acces doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, 50 la sută din capacitate

La meciul din această seară, va fi permis accesul a maxim 50% din capacitatea sălii și doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Această măsură se aplică tuturor persoanelor care au acces în Sală (reprezentanți mass-media, personal administrativ, spectatori, inclusiv posesori de abonamente, suporteri care își achiziționează bilete, spor­tivi legitimați la orice club sportiv din municipiul Bu­zău, persoane cu diza­bilități și persoane cu vârsta peste 70 de ani, minorii cu vârsta peste 12 ani). În interiorul sălii, regulile de distanțare și purtarea măștii sunt obligatorii! Prețul unui bilet, intrare generală, este de 30 de lei. Tichetele pot fi deja achiziționate online, iar la casa de la Sala Sporturilor vor fi puse în vânzare astăzi, începând cu 10.30 și până la ora meciului.

Liga Națională – Etapa a 6-a

  • Gloria Buzău – CSM București
  • Gloria Bistrița – Dacia Mioveni
  • Rapid București – CSM Slatina
  • SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila
  • SCM Craiova – Minaur Baia Mare
  • Știința București – HC Zalău
  • CSM Deva – Măgura Cisnădie

Clasament

  1. CSM BUCUREȘTI 12 p.
  2. Gloria 12 p.
  3. Rapid 12 p.
  4. Brăila 10 p.
  5. Cisnădie 9 p.
  6. Baia Mare 9 p.
  7. SCM Craiova 8 p.
  8. SCM Rm. Vâlcea 7 p.
  9. HC Zalău 7 p.
  10. CSM Slatina 6 p.
  11. Bistrița 4 p.
  12. Mioveni 3 p.
  13. Știința 0 p.
  14. CSM Deva 0 p.