Lăsați fără explicații, dar cu animalele moarte în curți/ „Ori nu știu ce să facă, ori vor să ne moară animalele și să importe carne“

Oile și vacile mor pe capete în județul Buzău, diagnosticate fiind sau suspecte de a fi contractat virusul care

provoacă boala limbii albastre, în timp ce informațiile venite din partea autorităților sunt seci și nu redau situația reală privind numărul deceselor în rândul animalelor.

La doar cinci zile de la depistarea primului caz de boală a limbii albastre la Buzău, în zona de munte a județului au fost înregistrate și primele animale moarte. Este vorba despre patru oi de la o stână din satul Valea Neagră, comuna Siriu. Proprietarul animalelor, Constantin Mariș, spune că primele două oi i-au decedat în urmă cu o săptămână și au fost incinerate, iar celelalte două au murit miercuri, iar, în aceeași zi, după-amiază, au fost luate de cei de la DSVSA Buzău pentru a le duce la laboratorul ANSVSA de la București. Fermierul nu are niciun dubiu că oile

i-au murit din cauza bolii limbii albastre, pentru că simptomele au fost cele ale bolii, despre care a citit pe internet, pentru că nu a putut nimeni să-i explice. „Nu mai pot să meargă, li se umflă limba, se albăstresc în gură, le curg balele. În fiecare zi am câte două-trei care pică. Într-o săptămână se duc toate, în condițiile în care nu li se face vaccin celor care pot fi sănătoase”, a precizat Constantin Mariș. În stâna de la Valea Neagră sunt circa 350 de ovine. În acest moment, focarul cuprinde peste 20 dintre ele, iar de la 12 s-au prelevat deja probe și se așteaptă rezultatul analizelor. Oamenii nu își explică de ce autoritățile nu le spun ce tratament s-ar putea administra și nici de ce nu începe administrarea unui vaccin care să protejeze animalele de virusul ucigaș. Fermierul de la Siriu crede însă că există interese ascunse din moment ce reprezentanții DSV Buzău nu arată că știu ce trebuie făcut pentru animalele bolnave. „Cei de la DSV și de la ANSVSA își demonstrează astfel incompetența și lipsa de profesioniști”, spune Mariș.

,,Luni mergem la București“

Fermierul este decis ca, împreună cu alți crescători de animale din zona de munte afectată de apariția bolii limbii albastre la oi și vite, să meargă luni la București și să ceară explicații direct de la responsabilii din ANSVSA și de la Ministerul Agriculturii. „Luni cred că mai adun câțiva în situația mea, îi urc în două mașini, și mergem la București. Cred că ori nu știu ce să facă ori vor să ne moară animalele pe capete să importe carne. E o mafie”, spune fermierul de la Siriu.

Ieri, erau confirmate 49 de focare active în 12 comune din zona de deal și de munte a județului, cu peste 70 de animale diagnosticate deja cu boala. Este vorba despre Sărulești, Beceni, Bisoca, Vintilă Vodă, Siriu, Valea Salciei, Buda, Lopătari și Mânzălești.

În plus, și la C.A. Rosetti a fost raportat decesul unei vite. Văcarul satului a fost cel care și-a dat seama că vita este bolnavă, pentru că nu mânca, și a anunțat proprietarul. Animalul a decedat miercuri după-amiază, după ce, timp de patru zile, a stat în agonie, fiind prezente simptomele bolii limbii albastre. I-au fost administrate medicamente, însă ele nu au avut vreun efect. Proprietarul, Gheorghe Stanciu, mai are o vacă care până ieri nu prezenta simptomele bolii. Medicul veterinar concesionar din comună, Marin Crețu, spune că animalului i-au fost administrate antibiotice, tonice generice, antiinflamatoare și vitamine.  „Temperatura a scăzut cu 0,2-0,3 grade, de la 40 -40,2, dar după 24 de ore a urcat la loc”, a declarat medicul veterinar. De la animalul mort au fost prelevate mai multe organe și capul, pentru a se stabili prin examene de laborator ce mutații prezintă virusul și unde se localizează. În funcție de rezultate se poate stabili tipul de tratament care s-ar putea administra. Sunt așteptate acum rezultatele de la IDSA – Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală-care să arate dacă vita a murit din cauza Bluetongue. Confirmarea de la laborator vine în cel mult două zile. „Virusul se multiplică și apar mutanți, asta înseamnă că și manifestările sunt altele. Boala nu este contagioasă pentru om, infecția de la un animal la altul se face doar prin vector – țânțar – nu prin coabitare, contact direct cu un animal bolnav, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri cu gospădăriile în care a apărut chiar și o suspiciune, în privința mișcării animalelor, cu izolare, cu tot ce presupune procedura”, a mai spus medicul veterinar Marian Crețu. Oamenii au stat ieri toată ziua în ogradă cu vita moartă acoperită cu iarbă.

,,Nu există tratament specific“

În tot acest timp, Direcția Sanitar Veterinară a acționat doar sub îndrumarea prefectul Mariana Bulandră, fără a avea vreun plan concret pentru tratarea animalelor bolnave și prevenirea apariției altor cazuri.

„Mortalitatea este variabilă, în funcție de situație, morbiditatea putând ajunge, uneori, la 100%din efectiv.  Nu există tratament specific, animalele se pot vindeca în 7-10 zile.

Prevenirea bolii se face prin dezinsecții periodice pentru a distruge insectele care transmit boala.

Proprietarii de animale au obligația să  anunțe imediat medicul veterinar de apariția unor semne de boală la animale, a cazurilor de moarte suspectă sau tăierii de necesitate.

În plus, trebuie respectate regulile sanitare veterinare și de zooigienă privind popularea, exploatarea și transportul animalelor vii.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, sub coordonarea directă a Instituției Prefectului Județul Buzău, a organizat întâlniri de informare și instruire cu medicii veterinari oficiali, și cu reprezentanții autorităților publice locale din localitățile în care sunt active focare de bluetongue fiind informate și unitățile administrativ teritoriale din imediata vecinătate animale, cu privire la: a) profilaxia generală ce trebuie respectată pentru prevenirea introducerii virusului bluetongue în zonele actualmente  libere de boală; b) măsurile de restricție a circulației animalelor”, se arată într-o informare de presă transmisă ieri de Prefectură.

În tot acest timp, responsabilul de drept al gestionării acestei situații așteaptă dispoziții de la ANSVSA și să fie împins de la spate de reprezentanții Prefecturii. Toată această situație îi nemulțumește pe de o parte, pe fermierii care asistă neputincioși la moartea animalelor, și pe de altă parte pe primarii din comunele afectate, care sunt de părere că o adresă seacă cu câteva rânduri despre cum să-și curățe grajdurile nu îi ajută prea mult pe oamenii afectați de situație.

Se spune că ar mai fi încă două animale moarte la Lunca Frumoasă, comuna Pîrscov, dar informația nu a fost confirmată.