Lansare de carte Dumitru Ion Dincă la Centrul „Al. Marghiloman“, în cadrul lecturilor publice ale USR

   Centrul Cultural „Al. Marghiloman” găzduiește joi, 22 septembrie, ora 11,00, lansarea volumului „Printul captiv – poeme de la Elsinore“, semnat de Dumitru Ion Dincă.

   Evenimentul se derulează în cadrul lecturilor publice organizate de către Uniune Scriitorilor din România, ocazie cu care autorul va citi din propria operă.

   Poemele cuprinse în volumul „Prințul captiv – poeme de la Elsinore“ au fost apreciate de critici drept „cele mai zguduitoare versuri în românește despre Hamlet“.

   Vorbind despre cea mai recentă cartea a sa, scriitorul buzoian precizează: „Această carte o dedic profesorilor mei, Șerban Cioculescu, Valeriu Râpeanu, Zoe Dumitrescu Bușulenga și, nu în ultimul rând, lui Gheorghe Bulgar. O traumă dislocă ener­gii cutremurătoare, așa cum sunt și poeziile mele“.

   Volumul a văzut lumina tiparului la Editura Tracus Arte, cu generozitatea lui Ioan Cristescu, director al Muzeului Literaturii Române, și a fost lansat la Bookfest în prezența Anei Blandiana, cea care a vorbit în termeni elogioși despre carte. ­Tot­odată, există mari șanse ca lucrarea să fie tradusă în limba daneză, urmând să fie lansată chiar în țara lui Hamlet.