Una dintre cele mai urâte fațade de bloc din Buzău este situată chiar la vreo 20 de metri de Palatul Comunal, unde își are sediul Primăria Municipiului. Este vorba despre blocul C1.
Un bloc în care, cu excepția parterului, timpul s-a oprit în loc, undeva în miezul balului mascat din decembrie 1989. Altfel nu se explică existența găurilor făcute de gloanțe în pereții acestuia, petele de igrasie, tencuiala avariată de intemperii, urmele vizibile de fier beton ale unor balcoane „decojite” până la „os”. O priveliște specifică culmilor socialismului multilateral dezvoltat.
La parter, priveliștea este adaptată prezentului, ceva mai occidentală prin prezența unor magazine sau firme de turism, foto, bijuterii, îmbrăcăminte etc., totul culminând cu sediul Filialei Județene a Partidului Național Liberal (și istoric).
Ca să fie tacâmul complet, în blocul respectiv își are sediul și o Asociație de Proprietari.