La Năeni va fi reconstruit un sat dacic

O întoarcere în timp. Pentru asta primarul comunei Năeni, Marian Apostol s-a gândit ca pe vârful dealului Tigoarea aflat la o altitudine de 600 de metri, să construiască o tabără. Una care să reprezinte un sat dacic unde vor fi cazaţi în primul rând elevii de la liceele de artă din ţară care vin să sculpteze în piatră.

O întoarcere în timp. Pentru asta primarul comunei Năeni, Marian Apostol s-a gândit ca pe vârful dealului Tigoarea aflat la o altitudine de 600 de metri, să construiască o tabără. Una care să reprezinte un sat dacic unde vor fi cazaţi în primul rând elevii de la liceele de artă din ţară care vin să sculpteze în piatră. Lucrările au început acum două luni, iar finalizarea lor este prevăzută pentru 2013, conform celor precizate de primarul Apostol.

            Proiectul include construirea unor colibe dacice în care vor locui pe timpul verii oaspeţii, un lac cu peşte şi o stână turistică, unde vor fi servite produse tradiţionale precum miel la proţap, brânză, smântână şi bulz. Nu vor lipsi atelierele de sculptură, olărit, războaiele de ţesut, fierărie, iar la intrarea în sat va fi un sanctuar realizat într-o grotă. Sătenii vor purta evident costume dadice, urmând să reia tradiţiile acestora.    

            “Aveam nevoie de cazare pentru copiii care vin să lucreze în tabăra de sculptură pentru a nu fi nevoiţi să-i mai ducem la Monteoru. Am preferat ca în loc de o clădire modernă să facem nişte locuinţe dacice care să atragă şi turiştii în zonă, având în vedere că la sfârşit de săptămână aici mai vin nemţi, belgieni, elveţieni, dar şi din ţările nordice. Vrem de fapt să reconstruim satul de acum 2000 de ani, deoarece aici au fost multe descoperiri arheologice care au arătat că în zonă au locuit daci, dovadă mormintele săpate în piatră.

            Proiectul privind construirea satului dacic va fi realizat cu bani din sponsorizări şi un important sprijin din partea preotului Mihail Milea, care este preşedintele Fundaţiei “Sf. Sava” Buzău.