La centenarul marelui descoperitor și îndrumător de talente literare buzoiene, genialul Gh. CEAUȘU (9 sept. 1915 – 9 sept. 2015)

Simplu

Eu Te-am iubit, Mărite Domn Ceaușu,

și-am răsădit un Verb în cinstea Ta,

mi-am smuls sfios și-mpiedicat urcușu’

dar ți-am urmat poruncile: nu sta! nu sta!

Am fost precum ai fost: curat în lume

cerneala mi-a ars sângele stihar,

n-am asaltat protecții: ele-s dune,

în miezul lor n-au sâmbure și har.

Am decojit rugina din cuvinte

precum m-ai învățat – pe-atunci, elev,

curbura poeziei-i dinte-n dinte și seve-am distilat din ev în ev.

Am răsturnat paharul câteodată

dar pe morminte-ntre altar și sfinți; n-am răsucit prin vers decât o roată

la caru-ncovoiaților părinți.

Rănit în zbor n-am renunțat – dar azi vulturilor le dau întâietate,

arbustul se închinî-n sus la brazi, îmbătrânesc cu ranița în spate.

„Au înflorit muscelele la Sebeș…“ 

așa ne prevesteai și-așa a fost

anii au curs învolburat și repezi, Pegașii i-ai hrănit cu jar și rost…

Am încercat să fiu și eu un tropot

așa cum mi-ai urat la nunta mea

însă de-acuma moartea mea dă-n clocot

și simplu mă întorn în poala Ta…

 

Gh. ISTRATE,

23-24 aug. 2015, Spit. Elias București