La Buzău s-au construit 960 de locuinţe în perioada de recesiune

Buzăul ocupă locul 30 în topul judeţelor în ceea ce priveşte construirea locuinţelor, potrivit unei analize realizate de Econtext, pe baza datelor furnizate de direcţiile judeţene de statistică.

     Buzăul ocupă locul 30 în topul judeţelor în ceea ce priveşte construirea locuinţelor, potrivit unei analize realizate de Econtext, pe baza datelor furnizate de direcţiile judeţene de statistică. Astfel, în perioada de recesiune, considerată a fi cuprinsă între 2008 – 2010, investiţiile în construcţia de case sau apartamente au fost relativ mici, în Buzău finalizându-se un număr de 960 de locuinţe.

     Surprinzător sau nu, primul loc nu este ocupat de Capitală, ci de oraşul Cluj, unde în cei trei ani studiaţi, construcţiile au înregistrat un număr 9645, în prezent, acest judeţ ajungând la un total 293.265 locuinţe (case, apartamente sau vile).

     Cel de-al doilea loc în acest top îi revine Ilfovului, unde, din anul 2008 şi până la finalul anului trecut, s-au construit 8.352 de locuinţe. Cel de-al treilea judeţ clasat este Constanţa, cu 6.973 de imobile construite în perioada recesiunii, acestuia urmându-i îndeaproape Suceava, cu 6.275 de locuinţe.

     Poziţia a cincea îi revine Bucureştiului, unde, între anii 2008 – 2010 au fost construite de două ori mai puţine locuinţe decât în Cluj şi cu 50 la sută mai puţin decât Ilfov, respectiv 5.002.

     La polul opus, ultima poziţie, unde s-au construit doar 193 imobile în trei ani, îi aparţine judeţului Mehedinţi. La fel de neatractiv pentru construcţia locuinţelor este şi penultimul judeţ clasat, Tulcea, cu un număr de 361 de construcţii. Înaintea acestuia se situează Teleorman, unde imobilele realizate au fost în număr de 370.

     Deşi diferenţele dintre judeţe sunt foarte mari, toate se confruntă cu problema a mii de locuinţe nevândute, chiar dacă se construieşte mai mult sau mai puţin, fapt ce arată discrepanţa dintre oferta de pe piaţă şi cererea solvabilă.

     În ansamblu, în ultimii 10 ani, în întreaga ţară, s-au construit 520.421 de locuinţe.

     În 2008, an de vârf pentru imobiliare, numărul locuinţelor date în folosinţă a fost de 64.400, în 2009 au scăzut la 61.100, în 2010 la 48.800. În primele şase luni ale acestui an, piaţa a scăzut cu 46%, fapt pentru care, dacă se vor menţine aceste scăderi, se vor da în folosinţă doar 46.000 de locuinţe la nivelul întregii ţări.