*Cu excepţia Primăriei municipiului şi a Consiliului Judeţean, unde vor candida pe liste comune, conservatorii vor fi adversarii USL în celelalte localităţi ale judeţului
*Cu excepţia Primăriei municipiului şi a Consiliului Judeţean, unde vor candida pe liste comune, conservatorii vor fi adversarii USL în celelalte localităţi ale judeţului
Toate calculele organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, dezvăluite, de liderul acesteia, Gheorghe Vlase, în urmă cu zece zile, într-o conferinţă de presă, nu vor fi afectate de anunţul preşedintelui formaţiunii, Daniel Constantin, conform căreia P.C. va candida singur, în întreaga ţară, la alegerile locale din anul 2012. Preşedintele Daniel Constantin a precizat, ieri, că partidul său va candida separat la localele din 2012, cu excepţiile negociate deja în cadrul U.S.L., referitoare la funcţiile de primar din municipiile reşedinţă de judeţ şi la cele de preşedinte de consiliu judeţean.
Ideea unor candidaturi comune la cele două demnităţi în judeţul Buzău l-a făcut pe preşedintele P.C. Buzău să afirme că, prin simpla acoperire a întregului teritoriu al judeţului cu organizaţii, Partidul Conservator va obţine, în judeţul Buzău, între cinci şi şapte procente din opţiunile alegătorilor exprimate în sondajele de opinie, care s-ar traduce prin obţinerea, prin negocieri, a unui loc eligibil pe lista de consilieri judeţeni, precum şi al unuia de consilier muncipal la Buzău. Cum ţinta P.C. Buzău este, conform lui Vlase, aceea de a obţine un procent, pe judeţ, de zece la sută, acesta spunea că organizaţia sa ar putea aspira la un post de viceprimar al municipiului, la unul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Anunţul liderului naţional al conservatorilor nu afectează cu nimic organizaţia buzoiană, ne-a precizat, ieri, preşedintele P.C. Buzău, Gheorghe Vlase. Conform acestuia, judeţul Buzău se încadrează în categoria celor în care cele două demnităţi, primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi preşedinte de consiliu judeţean, sunt deja negociate, iar numărul de candidaţi eligibili pe listele de consilieri municipali la Buzău şi pe cele de consilieri judeţeni va fi şi el negociat. În schimb, ”singurele probleme” pe care le-ar avea Vlase, în condiţiile unei competiţii separate, vor fi cele legate de identificarea unor candidaţi pentru primăriile municipiului Râmnicu Sărat, al oraşelor Nehoiu, Pogoanele şi Pătârlagele, precum şi în celelalte 82 comune din judeţ, precum şi cea a completării de liste electorale pentru consiliile locale a tuturor acestor localităţi.
În ceea ce priveşte disputa dintre social-democraţii şi liberalii buzoieni pe tema preşedinţiei Consiliului Judeţean, veştile nu sunt deloc roze pentru primii. Vicepreşedintele P.N.L. Relu Fenechiu a declarat, ieri, după şedinta Biroului Permanent Central al partidului, că s-a stabilit foarte clar că ”nu se mai rediscută ceea ce s-a stabilit în privinţa candidaturilor, în ceea ce priveşte P.N.L. versus P.S.D.”.