Sâmbătă seară am fost martor pe stadionul Vicente Calderon la un petic de viaţă de suporter adevărat al unui club de tradiţie, forţă economică gândire corectă din punct de vedere managerial şi organizare excelentă.
Sâmbătă seară am fost martor pe stadionul Vicente Calderon la un petic de viaţă de suporter adevărat al unui club de tradiţie, forţă economică gândire corectă din punct de vedere managerial şi organizare excelentă.
V-aţi dat seama că este vorba de Atletico Madrid şi de fanii săi porecliţi ”los indios”, indienii, pentru că întotdeauna s-au luptat cu los blancos (alibii), nimeni alţii decât eternii lor rivali de la Real Madrid.
Dar “los colchoneros”, saltelarii, o altă poreclă a celor de la Atletico provenită din asemănarea cu vechile saltele şi dungile de pe tricourile roş albe, nu le mai pasă pentru moment de adversarii lor tradiţionali pentru că direcţia lor este una singură: spre Bucureşti.
Sâmbătă seară am avut şansa să beneficiez de un bilet la tribuna a II-a a stadionului pentru meciul cu Malaga, joc extrem de important în perspetiva ocupării unui loc de cupă europeană pentru ambele formaţii.
A fost un meci spectaculos, tipic fotbalului iberic cu două echipe care şi-au văzut de joc, cu sclipiri tehnice de diamante, cu goluri spectaculoase şi cu o explozie de bucurie în tribunele ce au adăpostit 35.000 de spectatori în ciuda ploii care a căzut în rafale, pentru că a obţinut Victoria cu 2-1 în faţa revelaţiei campionatului.
Dar tot acolo între fani există o atmosferă de aşteptare a unui mare eveniment. Vă mai aduceţi aminte sentimentele copilăriei când chiar credeam că vine Moş Crăciun cu multe daruri? Pentru împătimiţii suporteri de pe Vicente Calderon Crăciunul va veni pe 9 mai 2012 şi se va întâmpla la noi pe Arena Naţională.
Minute-n şir, vocala galerie a lui Atletico a scandat împreună cu tot stadionul: “A BUCHAREST!….A BUCHAREST!”, iar în tribuna unde am stat, abonaţii ce se ştiu de ani buni, pentru că de obicei îşi păstrează locurile, au bătut palma şi, cu ochii strălucitori, şi-au dat întâlnire la avion sau la Bucureşti.
Timp de două ore, viaţa în mijlocul acestor suporteri adevăraţi m-a convins cât de departe suntem de ceea ce înseamnă fenomenul fotbal.
Profesionalismul managementului prelungit pe gazon, pentru că acolo de fapt este interfaţa şi produsul muncii unui grup de oameni se reverberează în tribune, spectatorii fiind parte integrantă din familia clubului. Sâmbătă, la meciul cu Malaga, în jurul meu se aflau oameni de toate vârstele sau categorie socială veniţi să vadă spectacolul favoriţilor. Au avut şansa să vadă o reprezentaţie superbă. Şi au plecat către casă, bunic cu nepot de mână, tineri cu frizuri ciudate, femei îmbrăcate elegant sau tată şi fiu care s-au oprit la berăria din colţ, pentru a mai comenta marea aventură a finalei Europa League de la Bucureşti.
Sunt convins că şi pe San Mames, la Bilbao, emoţiile au fost identice, pentru că cele două cluburi iberice se vor înfrunta miercuri în actul final al acestei cupe europene. Va fi un tur de forţă şi pentru gazdele de pe Dâmboviţa să primescă aproximativ 30.000 de suporteri care au plătit pentru transport şi bilet cam 650 de euro, sumă foarte mare pentru mulţi dintre noi. Dar 30.000 de iberici, în ciuda crizei şi doar din dragoste pentru cluburile lor vor fi pe Arena Naţională.
A Bucharest!….A Bucharest! Aşa cum cântau sâmbătă seară fanii pe Vicente Calderon.
Ştefan ALECSIU este Redactor şef adjunct la Radio România Actualităţi