Nu mă îngrijorează foarte tare cutremurul pe care îl anunță, pe diverse căi, Elena Udrea, care amenință cu dezvăluiri ce ar putea pune în mare dificultate deopotrivă oameni politici
și reprezentanți de frunte ai unor servicii secrete. Până la urmă, blonda buzoiancă, așa toxică cum este, își poate avea rolul său, de vierme care mănâncă din țesutul cangrenat, oprind extinderea acestuia.
Mă îngrijorează mult mai mult faptul că am început să râdem de câte un politician corupt care este prins cu câte o mită de 50.000 lei și că nu ne mai satisfac decât anunțurile procurorilor anticorupție care se referă la șpăgi sau „găuri” în bugetul statului de la un milion de euro în sus.
Nu mă îngrijorează foarte mult că pușcăriile patriei tind să devină neîncăpătoare din pricina gulerelor albe care se pregătesc să le populeze. Mă îngrijorează că nu avem bani la buget ca să construim altele sau să le extindem pe cele funcționale. Iar bani la buget nu avem și pentru că viitorii clienți ai stabilimentelor au furat de-au rupt și au pus banii bine la păstrare, pentru momentele în care vor deveni liberi precum pasărea cerului.
Lăsând gluma la o parte, ultima mea îngrijorare s-ar traduce, „corect politic”, prin următoarea frază: a trecut mai bine de un an de când comunitatea europeană a adoptat actul normativ care prevede confiscarea extinsă a averilor obținute prin fapte de corupție. Adică a celor trecute pe numele nevestelor proaspăt divorțate tocmai în scopul protejării acestor averi, pe al soacrelor ori pe al câte unui văr de a șaptea spiță. La București nu s-a auzit încă acest lucru?