Klaus Iohannis și-a lansat programul prezidențial „România lucrului bine făcut“

Candidatul Alianței Creștin Liberal la funcția de președinte al României, Klaus Iohannis,  președintele

Partidului Național Liberal, și-a prezentat luni, la Palatul Parlamentului, programul prezidențial, în fața a peste 800 de reprezentanți ai unor categorii profesionale, specialiști din diverse domenii de activitate, membri ai corpului diplomatic, lideri naționali și locali ai Alianței Creștin-Liberale.

Programul, intitulat „România lucrului bine făcut” reprezintă viziunea candidatului ACL pentru schimbarea țării în următorii zece ani, ­vi­ziune care nu se limitează doar la domeniile caracteristice atribuțiilor prezidențiale, securitatea natională și politica externă, ci abordează și domenii esențiale care își pun amprenta asupra dezvoltării tării. De aceea Klaus Iohannis pune accent pe importanța educației, ca motor principal de modernizare a României, pe reformarea reală a sănătății, pe necesitatea unei bune funcționări a administrației locale și centrale, pe buna funcționare institu­țională. Președintele țării trebuie să fie cu adevărat un mediator, dar și un factor integrator al societății, prea dezbinate în prezent, să determine clasa politică să-și însușească obiective consensuale pentru țară și să renunțe la certurile și orgoliile mărunte. Candidatul Alianței Creștin ­Li­berale își dorește eficiență și implicare în rezolvarea ­pro­blemelor țării și renunțarea la vorbărie, certuri, dezbateri sterile. El spune clar că în centrul preocupărilor sale se va afla cetățeanul, iar statul trebuie să lucreze și să funcționeze având ca obiectiv respectul față de cetațean și creșterea calitații vieții acestuia.

Deputatul George Scutaru, președintele PNL Buzău, arată, prin intermediul unui comunicat de presă, că „programul domnului Iohannis arată seriozitatea și determinarea candidatului ACL. Acum 14 ani, Sibiul, un oraș nu cu mult mai mare ca Buzăul, avea aceleași probleme ca orice urbe din România: șomajul, lipsa unei infrastructuri de calitate, lipsa investițiilor. Astăzi, după 14 ani de mandat ai primarului Iohannis, în Sibiu nu mai există șomaj pentru oraș sau comunele din jur, investițile mari generează venituri substanțiale la bugetul local, adminstrația funcționează bine în raport cu necesitățile curente ale cetațenilor, Sibiul a devenit un oraș turistic de talie europeană, cu zeci de mii de turiști anual. Iată ce înseamnă serio­zitate și implicare, și mai ales existența unei viziuni. Eu sunt convins că Iohannis poate moderniza România, poate să fie acel lider care să redea românilor speranța și încrederea”.

,,De ce România lucrului bine făcut este o viziune prezidențială?“

Programul prezidențiabilului Alianței Creștin Liberale are 78 de pagini și este împărțit în două capitole mari: ,,Un proiect pentru viitorii 10 ani – România lucrului bine făcut” și ,,11 teme majore de dezbatere și consens național”.

,,Eu cred că ceea ce ni se potrivește este tocmai filosofia lucrului bine făcut. Vine din trecutul nostru, din ceea ce am construit ca națiune de-a lungul timpului. Există părți din moștenirea noastră istorică și culturală care sunt expresia «lucrului bine făcut» și cu care ne mândrim (…) De ce România lucrului bine făcut este o viziune prezidențială? Pentru că președintele este cel care poate imprima o direcție națiunii”, a susținut prezidențiabilul ACL. Liderul PNL a vorbit despre independența justiției, statul de drept, parteneriatul strategic cu SUA și apartenența la NATO și UE, dar și despre educație, sănătate și sistemul de pensii. De asemenea, el a abordat tema legată de continuarea procesului de revizuire a Constituției, descentralizare și regionalizare, precum și reformarea sistemului electoral și de finanțare a partidelor.

,,Dacă vrem altfel de politică, trebuie să începem prin a avea un președinte cu altă conduită, ținută și expresie publică. Am văzut că Victor Ponta vrea să fie un președinte util. Util cui? Util baronilor? Util pușcăriabililor? Util clientelei politice? Românii pot judeca deja între modelul de politician așa-zis <util> și modelul pe care eu l-am asumat: acela bazat pe seriozitate, respect, competență și rezultate măsurabile. Sunt câteva domenii importante în raport cu care, ca Președinte, mă angajez să fiu garant. Iar când spun <garant>, înțeleg prin asta că voi fi ferm în fața oricăror abuzuri sau derapaje, din partea oricui”, a mai spus Iohannis în discursul său.

,,Garantul marilor orientări de politică externă și de securitate ale României“

Klaus Iohannis a mai menționat, cu aceeași ocazie: ,,Veți avea în mine garantul marilor orientări de politică externă și de securitate ale României: parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană. Aceste mari orientări trebuie consolidate și trebuie să capete o nouă dimensiune calitativă. România trebuie să se afirme ca un aliat de încredere și ca partener respectat, cu identitate bine conturată în Uniunea Europeană, în NATO și alte organisme de cooperare regională și internațională. În viitorii 10 ani, România poate deveni un reper important pe harta geopolitică mondială, prin furnizarea de securitate în plan regional. În perspectiva acestui rol, voi susține, în calitate de Președinte al României, majorarea bugetului pentru apărare la 2% din PIB (…) Veți avea în mine un garant al statului de drept și al independenței justiției. Statul de drept nu este o noțiune abstractă, ci una cât se poate de concretă. în vreme ce stânga doar afirmă acest principiu, parlamentarii săi votând în mod constant pentru menținerea imunității celor urmăriți penal, dreapta se poziționează în mod clar în sensul susținerii demersurilor justiției. Tema independenței justiției ne diferențiază astăzi de stânga politică. Consolidarea statului de drept este instrumentul prin care ne putem opune <baronizării> și feudalizării României”, a mai spus Iohannis.

Președintele PNL a mai arătat că proiectul său prezidențial se vrea a fi preambulul unui proiect de țară și că în afara elementelor care țin în mod direct de exercitarea mandatului și atribuțiilor prezidențiale, propune opiniei publice 11 teme de dialog și acord. El s-a referit între altele la sistemele publice de educație, sănătate, pensii, la asigurarea unei creșteri economice sustenabile, la agricultură generatoare de locuri de muncă, la infrastructură care să conecteze România la Occident.

,,Misiunea mea este să relansez și să impulsionez finalizarea dezbaterilor cu privire la schimbarea Constituției”

În ceea ce privește reforma instituțiilor politice și administrației, el a menționat că o primă temă este modificarea Constituției. ,,Misiunea mea, în calitate de viitor Președinte al României, este ca, în anul 2015, să relansez și să impulsionez finalizarea dezbaterilor cu privire la schimbarea Constituției”, a spus el, precizând că a doua temă importantă a anului 2015 privește reforma de fond a legislației electorale. ,,România nu-și mai poate permite un nou mandat parlamentar în condițiile unui sistem electoral care generează ­ano­malii precum: creșterea artificială a numărului de parlamen­tari, obținerea de mandate cu un număr insignifiant de voturi și, în ultimă instanță, degradarea accentuată a încrederii cetățe-­nilor în instituțiile democrației reprezentative”, a explicat el. Iohannis a mai spus că este în favoarea votului electronic și în favoarea votului prin cores­pondență, în condițiile asigurării unei depline securități, astfel încât să nu existe niciun fel de suspiciune asupra corectitudinii procesului electoral.

Citește aici discursul

Vezi aici programul prezidential