Klaus Iohannis și-a lansat candidatura la prezidențiale, în cadrul unui miting în Piața Victoriei: ,,Viziunea mea, ca președinte – România lucrului bine făcut!“

Klaus Iohannis și-a lansat, sâmbătă, în Piața Victoriei, candidatura la alegerile prezidențiale, în cadrul unui miting în Piața Victoriei.

Iohannis a spus că viziunea sa este „România lucrului bine făcut”, intrând în competiție cu gândul „să facem din România o țară care știe ce vrea și care poate ceea ce vrea” și că își provoacă contracandidații la o dezbatere serioasă.

„Mărturisesc, nu e ușor, e un moment special pentru mine. Nu m-am gândit că voi fi aici, nici în urmă cu 30 de ani, când am început să predau ca profesor, nici în urmă cu 14 ani, când am devenit primar. Nu m-am gândit că eu, un profesor de liceu, cu nume de neamț, dintr-un oraș din centrul țării, voi fi astăzi în fața a zeci de mii de oameni entuziaști, vorbind în numele a milioane de susținători, cu o viziune pentru România. Democrația și libertatea au făcut acest lucru posibil. Dar mai ales voi, cetățenii acestei țări, cu generozitatea voastră, cu deschiderea voastră, voi ați făcut acest lucru posibil. Este o onoare și o mare respon­sabilitate. Pornesc în această bătălie pentru Președinția României cu încredere și convingere”, a afirmat Iohannis în fața susținătorilor prezenți la mitingul Alianței Creștin Liberale din Piața Victoriei. El a mai spus că este „un om al faptelor, nu al vorbelor goale”, „un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului și spectacolului”, „un om care construiește, nu care distruge”.

„Viziunea mea, ca președinte al României, poate fi spusă simplu, dar cuprinzător: România lucrului bine făcut! (…) Eu vă spun cu toată convingerea: în România se poate! Am intrat în competiția prezidențială cu acest gând: să facem din România o țară care știe ce vrea și care poate ceea ce vrea! O Românie a lucrului bine făcut!”, a continuat el. Iohannis s-a referit în acest sens la „o țară care merge înainte pe drumul ei european și euroatlantic”, „care își pune banii să producă dezvoltare economică, locuri de muncă bine plătite, și nu îi pierde în câteva buzunare de partid”, „care încurajează inițiativa, și nu o sufocă prin taxe și impozite fără noimă”, „care găsește soluții durabile la sistemul de pensii, nu una care se împrumută an de an pentru a le plăti”, „care investește în oameni, în educația lor, care își ține acasă specialiștii din economie, din cercetare, din sănătate, prețuindu-le pregă­tirea și munca”, „o țară în care oamenii nu mor cu zile pentru că sistemul de sănătate e bolnav”, „o țară care nu își vinde resursele pe bani mărunți”, „o țară în care progresul națiunii și al fiecărei familii este măsurabil de la an la an, în care speranța de viață crește și oamenii spun cu drag acasă”.

Iohannis s-a adresat, în discursul său, tinerilor, spunând că aceștia sunt viitorul și pentru ei trebuie construită „România lucrului bine făcut”: „Pentru voi, cei mai tineri dintre noi, îi provoc pe contracandidații mei la o dezbatere serioasă despre cum facem ca țara noastră să redevină una a oportunităților, cum regândim sistemul de educație în așa fel încât să ofere pregătire, dar și opțiuni diferite, după abili­tățile și preocupările fiecă­ruia”, a menționat el.

De asemenea, el a vorbit „celor în puterea vârstei”, spunând că nu vrea ca ­ge­nerația celor de 30, 40, 45 de ani să fie „încă o generație de sacrificiu”: ,,Mă adresez vouă și vă spun: încă nu e prea târziu, dar peste 5 ani va fi. Vă chem să fiți aliații și partenerii mei, pentru ca din noiembrie să construim România lucrului bine făcut”, a continuat el. „Nu v-am uitat nici pe voi, părinții și bunicii noștri. Vă vorbesc în egală măsură. Ați trecut prin ce a fost mai greu. Ați cunoscut ororile comunismului și lipsa de libertate, greutățile tranziției, strânsul curelei și iluzia schimbării. Ați muncit pentru ca această societate să meargă înainte. Și ea nu v-a răsplătit îndeajuns. Mă adresez vouă și vă spun: avem în 2014, la un sfert de secol după Revoluție, șansa de reașeza România pe un drum al speranței, al prosperității și al respectului. Veți avea în mine un președinte care vă respectă, care vă reprezintă cu decență și care vă prețuiește”, a subliniat Iohannis.

,,Vrem încă cinci ani de scandal?“

Candidatul Alianței Creș­tin Liberale a mai spus: „La urma urmei, despre ce sunt alegerile din noiembrie? Foarte simplu. Vrem încă cinci ani de scandal? Sau vrem un președinte care dă o direcție, care vine cu o viziune și așează oamenii la masa dialogului? Vrem democrație sau lăsăm toată puterea în mâna unui singur partid, care n-a scăpat de metehnele trecutului? Vrem ca România noastră să fie condusă de un om care a dezamăgit, care a promis tot și n-a făcut nimic? Sau vrem o altfel de politică? Vrem ca România să fie a cetățenilor sau a baronilor? Vrem un președinte puternic sau unul manevrat din umbră? Vrem ca în România să domnească legea sau bunul plac al unui grup? Vrem ca în România noastră lucrurile să fie temeinic făcute sau vrem politicieni care lasă totul la voia întâmplării?”.

Klaus Iohannis a adăugat că el crede în democrație, ­li­bertate, în lege și în politica făcută cu seriozitate și respect: „Eu cred în democrație și ­li­bertate, cred în politica făcută cu seriozitate și respect, pentru oameni, cred în lege și corectitudine, cred în lucrurile bine făcute și cred în România. Acestea sunt valorile mele. Acestea sunt angajamentele mele. Cu ele vin în fața dumneavoastră. Și împreună vom construi România lucrului bine făcut! O Românie în care merită cu adevărat să trăiești”, a mai spus Iohannis.

Blaga: Iohannis va finaliza occidentalizarea României

„De fiecare dată când îți propui un mare proiect, primul pas pe care îl faci este să-ți convingi propria familie despre importanța proiectului, despre seriozitatea lui, despre forța lui. Prezența dumnea­voastră astăzi, aici, din toate județele, zeci de mii de oameni, arată că marea familie a ACL crede în proiectul Klaus Iohannis președintele României. Proiectul nostru este despre România, cum vrem să arate România fără minciună, fără jumătăți de măsură”, a declarat Vasile Blaga, în fața simpatizaților Alianței Creștin Liberale reuniți în Piața Victoriei.

Blaga a mai spus că „România are nevoie de un președinte care să convingă prin fapte, nu prin vorbe goale”: „România are nevoie de un președinte care să scoată politica și modul de exprimare public al politicienilor din România din mocirlă. De aceea, ACL vă propune pentru Președinția României candidatul etalon al lucrului bine făcut: Klaus Iohannis, primarul Sibiului”, a continuat el.,,Iohannis a creat la Sibiu zeci de mii de locuri de muncă, iar șomajul a dispărut, mincinosul Victor Ponta a promis un milion de locuri de muncă. Unde sunt? Numai în acest an a distrus 100.000 de locuri de muncă. Iohannis a adus la Sibiu investitori români și străini. De Ponta investitorii fug ca dracu’ de tămâie. Și în fiecare zi sute de firme românești dau faliment. Klaus Iohannis a făcut cinste României cu proiectul <Sibiu, capitală culturală europeană>. În fiecare zi Victor Ponta ne face de râs în fața liderilor europeni”, a mai susținut Blaga. Președintele democrat-liberal le-a promis susținătorilor că Iohannis va face de la Cotroceni pentru români „ce-a făcut pentru sibieni din Primăria Sibiului”.

„Klaus Iohannis va finaliza procesul de occicdentalizare a României”, a mai spus Vasile Blaga, care a afirmat că Alianța Creștin Liberală are un candidat de care românii au nevoie, iar prin victoria lui Iohannis „va cădea tot eșafodajul ăsta de corupție și de minciună care este în spatele lui Ponta”.

În opinia liderului demo­crat-liberal al Alianței Creștin-Liberale campania electorală va fi „cea mai importantă bătălie de după ‘90”: „Va fi dusă în fiecare județ, în fiecare oraș, în fiecare comună, pe fiecare stradă (…) Soluția împotriva lui Ponta și a PSD este ACL”, a spus în încheiere Vasile Blaga.

Secretarul general al PPE: ,,Cu Iohannis, România va rămâne  în Europa, nu va vira spre Eurasia“

„La nivelul conducerii Partidului Popular European, am urmărit cu stupoare ce a făcut guvernul premierului Ponta din România prin ordonanțele sale de urgență care eludează statul de drept (….) Am asistat siderați la declarațiile halucinante ale premierului Ponta, actualmente candidat la Președinție, ce compară mandatul actualului președinte cu atrocitățile naziste. O astfel de exprimare absurdă rar găsești la vreun lider european, iar noi în Europa nu tolerăm astfel de abordări politicianiste”, a declarat secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz, în deschiderea mitingului ACL de lansare a lui Klaus Iohannis.

Liderul PPE a făcut mai multe referiri la premierul Victor Ponta, susținând între altele că acesta „aruncă cu pomeni electorale în dauna investițiilor”. El a criticat lansarea pe stadion „în stil comunist” a lui Ponta și a susținut că acesta „nu poate și nu trebuie să devină preșe­dinte al României”.

Lopez Isturiz le-a spus celor din Piața Victoriei că Iohannis este „cea mai puternică armă pe care o aveți la îndemână împotriva guvernului de stânga”: „Cu Iohannis, România va rămâne în Europa, nu va vira în Eurasia”, a spus secretarul general al Partidului Popular European, care a menționat că România va merge înainte și „nu se va întoarce spre trecut” dacă Iohannis devine președinte.

Secretarul general al PPE și-a încheiat discursul în limba română: „Viitorul ne aparține, viitorul aparține lui Iohannis. Îi doresc mult succes“. (Preluare ,,Mediafax”)


Citește aici discursul integral al lui Klaus Iohannis