Candidatul la președinție al Alianței Creștin Liberale, Klaus Iohannis, este convins că el și Victor Ponta, candidatul Partidului Social Democrat, vor ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale.
„Turul doi al alegerilor se va desfășura între mine și domnul Victor Ponta. Asta este o certitudine. Pe de altă parte, sunt convins că în turul doi voi avea sprjinul majorității cetățenilor pentru proiectul meu, <România lucrului bine făcut>, și împotriva sistemului pe care Victor Ponta îl reprezintă”, a declarat Klaus Iohannis într-un interviu pentru o publicație online bucureșteană.
Întrebat dacă va accepta sprijinul lui Traian Băsescu în turul doi, în cazul în care îi va fi oferit, Klaus Iohannis a răspuns: „Am spus că aliații mei sunt cetățenii, nu un om politic sau altul”. În acest context, Klaus Iohannis a respins categoric o alianță între Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat. „Partidul Social Democrat este adversarul nostru în aceste alegeri prezidențiale, exponentul unui sistem corupt, condus de baroni, așa-ziși oameni de stânga. Este exclusă o alianță cu PSD. Noi am construit un mare partid de dreapta, noul PNL, care se opune stângii. Ar fi ridicol să vorbim acum despre o alianță cu Partidul Social Democrat, în condițiile în care abia am părăsit o asemenea alianță, pentru că PSD s-a dovedit a fi același partid din trecut, nereformat și incapabil să-și respecte angajamentele. Obiectivul nostru este să înlăturăm PSD de la guvernare, nu să facem alianță cu el, și să asigurăm zece ani de guvernare de dreapta”, a susținut președintele PNL.
Totodată, candidatul Alianței Creștin Liberale la prezidențiale a afirmat că „votul din diaspora va fi și anul acesta extrem de important“: „M-aș bucura ca românii din diaspora să voteze într-un număr cât mai mare, pentru că știu că le pasă de țara lor, de familiile lor, care sunt încă în România. Eu vreau să le spun că România se poate schimba, în bine”, a adăugat Klaus Iohannis.