Jurnalistul buzoian Sabin Orcan, director editorial la România Liberă, revine, vineri, acasă, invitat în cadrul conferințelor BookLand Evolution. Cunoscutul ziarist va participa la discuții libere cu tinerii buzoieni, având ca subiect mass-media românească și nu numai.
Conferințele BookLand Evolution (ediția a 3-a) oferă liceenilor și studenților o oportunitate inedită de dezvoltare prin discuții libere, bazate pe experiențe personale și interacțiune directă cu personalități marcante din România.
Tinerii cu vârste între 14-24 ani sunt așteptați să își cunoască modelele, care îi vor încuraja și motiva, prin exemplul personal, să facă alegerile potrivite, povestindu-le despre provocările care-i așteaptă, dar care nu trebuie să-i oprească din a-și continua drumul sau a-și asculta vocația.
Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 14,30 – 16,30, la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu“.
Buzoianul are o experiență în media de 26 de ani, atât ca jurnalist de investigații, cât și ca manager de proiecte editoriale. El și-a început cariera jurnalistică la cotidianul OPINIA, unde a lucrat în perioada 1990-2000, unde a fost redactor-șef adjunct. În același timp, a colaborat cu numeroase publicații naționale („Tinerama“, „Ultimul cuvânt“, „Ziua“), precum și cu posturile de radio „Europa liberă“ și BBC.
Între 2004 și 2008, Sabin Orcan a fost coordonator de ediții regionale la „Evenimentul zilei“, iar în perioada 2008-2013 a făcut parte din conducerea trustului „Adevărul Holding“, mai întâi ca redactor-șef al ziarului gratuit „Adevărul de seară“, apoi ca prim-redactor-șef adjunct la cotidianul „Adevărul“. Totodată, a fost managerul de proiect al primului ziar românesc din afara țării, „Adevărul de Moldova“.|
Din anul 2013, el este realizatorul emisiunii „X-press“ la postul de televiziune B1 TV.