Jandarmeria buzoiană, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va participa astăzi cu efective şi tehnică specifică la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Peste 60 de jandarmi se vor constitui în Garda Drapelului de Luptă al inspectoratului, pluton de defilare, echipat şi dotat cu materiale specifice. De asemenea, la parada militară vor participa şi efective chinologice, aflate în dotarea Inspectoratului. Parada tehnicii auto a Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va fi compusă din echipaje moto, autoturisme destinate misiunilor de patrulare, de asigurare şi restabilire a ordinii publice.

De asemenea, peste 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău vor asigura măsuri de ordine cu ocazia desfăşurării festivităţilor dedicate Zilei Naţionale a României, în municipiile Buzău, Râmnicu Sărat şi localităţile Pătârlagele, Pogoanele, Săhăteni, Beceni, Nehoiu, Berca, Verneşti şi Cislău. Pentru prevenirea incidentelor nedorite, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău recomandă cetăţenilor să respecte solemnitatea manifestărilor, să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să respecte regulile stabilite de organizatori, să evite consumul excesiv de alcool, să acorde sprijin forţelor de ordine publică pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurarea a ordinii publice.