Ce valorificau ziua, furau înzecit noaptea
Cinci buzoieni cu vârste cuprinse între 25 si 38 de ani au gasit o modalitate inedita de a face bani de pe urma fierului vechi, furând materia prima exact de acolo de unde aceasta se gaseste din abundenta, mai precis chiar de la un centru de colectare. Cei cinci se cunoscusera întâmplator, întâlnindu-se în timp ce colindau pe la marginea orasului sau pe la gropile de gunoi în cautare de fiare, cu totii fiind clientii aceluiasi centru unde valorificau seara ce adunau toata ziua de pe drum. Au început sa lucreze în echipa, iar la un moment dat, Razvan Bratu, unul dintre ei, a venit cu ideea sa se apuce sa culeaga fierul vechi chiar din curtea centrului unde îl aduceau, constatând ca peste noapte acesta nu era pazit, desi în incinta erau depozitate cantitati importante de materie prima. Afacerea li s-a parut tentanta si celorlalti patru tovarasi, pentru ca nu trebuia decât sa sara un gard si sa arunce în strada fiarele ruginite, având sansa ca în câteva minute sa “produca” mai mult decât ar fi adunat într-o saptamâna. Erau cu atât mai încântati cu cât observasera cu prilejul vizitelor anterioare o gramada mare de reziduuri din cupru, metal pe care se pune mare pret la centrele de colectare.
Au continuat sa vina cu fier la centru, iar în noaptea de 6 spre 7 martie au facut prima descindere, furând cupru care valora înzecit mai mult fata de suma pe care o încasasera prin munca cinstita. Al doilea raid l-au executat dupa o saptamâna, furând în total cupru în valoare de 22.500 de lei.
Furturile au fost reclamate imediat dupa ce au fost comise, iar cu ocazia cercetarilor demarate, anchetatorii i-au stabilit pe cei cinci ca fiind principalii suspecti. Când au adunat suficiente probe împotriva lor, i-au “saltat” pe toti odata, fiind retinuti 24 de ore si cercetati penal pentru furt calificat.