ISU, dotat cu o autospecială şenilată de intervenţie

               *Autovehiculul va fi operaţional din această lună şi este destinat atât intervenţiei pe apă şi uscat, cât şi pe terenuri accidentate sau cu accesibilitate redusă

     300 de costume complete de protecţie şi un autovehicul de transpost utilitar amfibiu au intrat recent în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Echipamentele au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în urma unei sponsorizări operate de o companie importantă la nivel naţional.

          *Autovehiculul va fi operaţional din această lună şi este destinat atât intervenţiei pe apă şi uscat, cât şi pe terenuri accidentate sau cu accesibilitate redusă

     300 de costume complete de protecţie şi un autovehicul de transpost utilitar amfibiu au intrat recent în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Echipamentele au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în urma unei sponsorizări operate de o companie importantă la nivel naţional.Noile achiziţii ale IGSU vor contribui la gestionarea celor peste 200.000 de situaţii de urgenţă cauzate anual de incendii, inundaţii, înzăpeziri sau probleme medicale, la care sunt solicitate serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Decizia companiei de a contribui la dotarea IGSU a venit în urma situaţiei dificile cu care s-a confruntat România în perioada ianuarie-februarie 2012: 60.000 de persoane izolate în locuinţele proprii, alte 3.500 blocate în peste 2.000 de vehicule sau trenuri şi 500 de localităţi afectate. Peste 15.800 de intervenţii au fost desfăşurate sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru acordarea ajutorului calificat.

          Autovehiculul intrat în dotarea ISU Buzău face parte dintr-un lot de cinci autospeciale de intervenţie şenilate HDI, vehicule speciale de intervenţie pe apă, uscat şi terenuri accidentate sau cu accesibilitate redusă. Cu ajutorul acestor echipamente unice în România, acţiunea de intervenţie a salvatorilor de vieţi este mult mai rapidă şi mai puţin costisitoare, eliminându-se modalităţile intermediare de transport la trecerea de la un teren la altul. Două dintre cele cinci autospeciale vor fi folosite de Unitatea       Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (USISU) Ciolpani – unitate operativă a IGSU cu competenţe de intervenţie  pe întreg teritoriul României, astfel încât aceste maşini

vor fi folosite în situaţii de urgenţă, în toată ţara. Celelalte trei autospeciale şenilate au fost repartizate inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Vrancea, Buzău şi Mureş.    Autovehiculul utilitar va deveni operaţional până la data de 20 noiembrie, a informat inspectorul şef al ISU Buzău, col. Nicolae Dănuţ în ultima şedinţă a Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău.