Astăzi, 29 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Neron Lupaşcu” Buzău organizează un exerciţiu tactic de amploare pe DN2E85, în zona Centura Buzău – Bariera Ploieşti. Este vorba despre un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru limitarea şi înlăturarea unei situaţii de urgenţă ca urmare a izbucnirii unui incendiu la un microbuz de transport persoane.
Exerciţiul are ca scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat sub coordonarea prefectului judeţului Buzău în calitate de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, verificarea concepţiei de acţiune şi cooperarea la nivel judeţean şi interjudeţean, verificarea modului de răspuns al tuturor instituţiilor cu atribuţiuni în managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea operaţiunilor de intervenţie în astfel de situaţii.
La exerciţiu participă forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău şi Secţia de Drumuri Naţionale Buzău.