Isprava unui motociclist după ce a plecat băut de la întâlnirea din pădurea Pleșești

   Cheful motocicliștilor de la sfârșitul săptămânii trecute, din Pădurea Pleșești, s-a încheiat cu dosar penal pentru unul dintre participanți. Sâmbătă, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea o motocicletă pe DC 120, din direcția Pleșești către Rm. Sărat, pe raza comunei Podgoria, un bucureștean de 65 de ani a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism staționat.

   În urma evenimentului, doi minori în vârstă de 12 respectiv 13 ani, pasageri pe motocicletă și în atașul motocicletei, au suferit vătămări și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru îngrijiri de specialitate. În urma testării alcoolscopice, aparatul etilotest a indicat o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal.