„Manifest“, cel mai recent hit Iris, un cântec actual, cu versuri autentice, încărcate de înţelesuri şi emoţii, se va auzi pe 16 martie pe scena Teatrului „G. Ciprian”. Unul dintre cele mai iubite grupuri de muzică rock din ţară vine la Buzău cu cele mai mari hituri ale trupei. Concertul este programat de la ora 20,00.
După o pauză de peşte cinci ani de la lansarea celu mai recent single, IRIS revine cu „Manifest“, o piesă cu un puternic mesaj social, care redă în imagini problemele actuale, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Videoclipul, un mini film în adevăratul sens al cuvântului, construieşte o imagine extraordinară şi personaje perfect conturate, care exprimă atât de multe emoţii, într-un timp foarte scurt.
„Ne-am regăsit în această formulă”
„Este manifestul fiecăruia dintre noi. Ne dorim mult ca mesajul piesei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, aşa cum şi noi ne-am regăsit în această poveste, cu siguranţă aşa se vor regăsi milioane de români care sunt <în linia întâi> şi care, în ciuda tuturor greutăţilor de tot felul, reuşesc încă să vadă frumuseţea vieţii în lucrurile mărunte, de zi cu zi!“, a spus Cristi Minculescu despre “Manifest”.
Cu numeroase materiale discografice lansate, nenumărate clipuri şi o serie de prestigioase distincţii ale industriei muzicale în palmares, IRIS continuă să scrie pagini în îstoria rockului românesc. Reamintim că istoria discografică a trupei Iris începe în 1984, odata cu lansarea primului album, Iris I. Următorul album, Iris II, este cunoscut în primul rând pentru melodia ,,Strada ta“, una din cele mai de succes din istoria trupei. A urmat apoi o lungă istorie muzicală, cu peste 16 de albume şi o mulţime de piese lansate. De-a lungul timpului, Iris a colaborat cu artisti precum Puya, Uriah Heep şi Felicia Filip.
Acum, în noua formulă, Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică duc floarea de IRIS mai departe.
La sfârşitul anului trecut, Cristi Minculescu, alături de Doru Borobeică şi Valter Popa, au hotărât să părăsească trupa Iris, folosindu-se totuşi de numele formaţiei. A urmat un proces între liderul trupei, Minculescu, şi deţinătorul de drept al mărcii, Nelu Dumitrescu. La începutul acestui an, judecătorii Tribunalului Bucureşti, au acceptat ca acei care au părăsit trupa Iris, în frunte cu Cristi Minculescu (acesta pentru a treia oară în istoria veteranului grup) să se poată folosi de numele disputat în instanţă. Sentinţa nu este definitivă, iar Nelu Dumitrescu a atacat hotărârea judecătorească. Între timp, şi Nelu Dumitrescu continuă să susţină concerte sub titulatura Iris, într-o nouă componenţă.