Ionuț Popescu, cu „Pisica Verde“ la Festivalul național de Teatru Tânăr

  • Buzoianul este regizorul piesei jucată de membrii trupei de teatru „3,14” a Colegiului Hasdeu

   Astăzi, buzoienii din trupa de teatru „3,14” a Colegiului Hasdeu vor juca piesa „Pisica verde” în cadrul celei mai importante competiții-concurs destinată tea­trului tânăr și profesionist, ce are loc la Alexandria.

   Festivalul Național de Tea­tru Tânăr „Ideo Ideis“ se află la cea de-a XII-a ediție, iar buzoienii Alexandru Popa, Elena Zamfirescu, Darius Cor­neci, Angelica Vlad, Teodora Stan și Vlad Ionuț Popescu (regizor) vor fi pe scenă vineri,11 august, pentru al doilea an consecutiv, coordonați de profesorul Dănuț Solcan, inițiatorul proiectului Clubul „3,14”.

   „Există un festival la care oamenii vin, intră în sală și pășesc la un moment dat pe scenă ca actori, indiferent de-s adulți sau copii, interpretând de la un anumit punct unul din roluri. Există un festival făcut din bucăți de vieți adevărate, ale unor oameni diferiți, dar care trăiesc aceeași poveste. Există un festival la care un tânăr, un adult, un părinte, un copil pot să se vadă în oglindă. Există un festival la care spectatorii au revelații succesive. Există un festival la care oamenii plâng cu sufletul și râd cu mintea. Există un festival-melodie, acesta a devenit un șlagăr: Ideo Ideis! Ne bucurăm că trupa de teatru 3,14 din Buzău rezistă și va fi prezentă pentru a doua oară la IDEO IDEIS, de data aceasta cu spectacolul «Pisica Verde> de Elise Wilk. Noi v-am anunțat. Dacă vreți să veniți, știți unde să ne găsiți!”, a precizat regizorul piesei ce intră în concurs vineri, Vlad Popescu.

Președinte de onoare al festivalului este Marcel Iureș

   A XII-a ediție a festivalului fenomen de la Alexandria, Ideo Ideis, s-a deschis luni seara în ropote de aplauze.

   Deschiderea a avut loc la Casa de Cultură din Alexandria, însă spectacolele profesioniste și cele de teatru tânăr se desfășoară la Sala Polivalentă, pentru că sala de spectacole a Casei de Cultură nu are aviz ISU.

   Nouă trupe din mai multe zone ale țării vor participa la numeroase ateliere și vor susține spectacole de teatru pe parcursul festivalului. Nu vor lipsi nici spectacolele de teatru profesionist, care vor aduce nume mari ale teatrului românesc. Liceenii pasionați de actorie, veniți din întreaga țară, participă, în primele patru zile ale festivalului, la Atelierele de Teatru Tânăr, coordonate de tineri actori și regizori, iar ulterior își vor prezenta spectacolele de teatru în fața unor actori consacrați precum Me­deea Marinescu, Marius Ma­nole, Vlad Zamfirescu,  Pa­vel Bartoș, Cătălin Ște­fănescu, dar și în fața comunității din Alexandria, într-un cadru non-competitiv.

   Președinte de onoare al Ideo Ideis, Marcel Iureș, va urca și anul acesta pe scena festivalului Ideo Ideis din Alexandria alături de alți mari actori ai scenei românești.

   Piesa „Pisica verde” de Elise Wilk spune povestea a șase adolescenți dintr-un oraș de provincie și a unei seri de sâmbătă care le va schimba viețile pentru totdeauna.

   Lumea lor înseamnă car­tierul de blocuri din spatele combinatului, școala, primele iubiri și clubul President, unde merg sâmbătă seara. Dar lumea lor mai înseamnă și îngeri care beau vodkă, vrăji făcute la miezul nopții, pisici verzi care apar în mijlocul intersecției și pastile colorate pe care le înghiți ca să uiți. Este o lume din care părinții lipsesc: fie sunt plecați la muncă în străinătate, fie n-au timp, fie copiii sunt nevoiți să joace rolul părinților. Toți adolescenții din această poveste se refugiază în lumi paralele, care par mult mai frumoase și mai suportabile decât cea în care trăiesc.

   Pisica verde spune o poveste de dragoste. Ca multe povești de dragoste din adolescență, e vorba despre o iubire neîmpărtășită.

Pisica verde spune o poveste despre o crimă. E o poveste pe care o știm cu toții: am citit-o în ziar sau am văzut-o la știri.

În primul rând însă, piesa vorbește despre puterea ima­ginației cea care ne salvează de lumea gri în care trăim.