- Artistul va fi însoţit de Ansamblul Astras şi formaţia Greek 4U
Ultimul weekend estival se petrece cel mai bine pe ritmuri elene! Pe asta pariază managerii Restaurantului Orhideea din Buzău, care au ales să îl cheme din nou pe celebrul Ionuţ Galani, alături de trupa de dansatori din ansamblul Astras şi pe artiştii din formaţia Greek 4U, la o petrecere pe cinste.
Seara lui Zorba va avea loc la Restaurantul Orhideea, în această seară, de la ora 20.00.
„Pentru că a ieşit o seară superbă, pentru că ritmurile elene sunt iubite de buzoieni şi pentru că artiştii s-au simţit atât de bine ne-am gândit să repetăm formula şi să refacem seara din 21 iulie. Va fi o seară plină de surprize, cântec, dans şi voie bună, acestea sunt ingredientele unei petreceri de neuitat la care vă aşteptăm negreşit!”, au spus managerii restaurantului.
Preţ unui bilet este de 45 de lei. Iar dacă, din punct de vedere muzical, se încadrează în categoria soliştilor „grei”, din punct de vedere fizic, Ionuţ Galani a trecut la categoria „sub 90 kilograme”, ocazie cu are artistul a făcut turul televiziunilor cu noua sa siluetă.
A devenit „tată de fată”, pe 8 august
Cel mai cunoscut cântăreţ de muzică aromână şi grecească a „topit” dintr-un foc 49 de kilograme în doar 6 luni. Artistul de 39 de ani s-a folosit de o operaţie de micşorare a stomacului (gastro sleeve) combinată cu voinţa proprie, rezultatul fiind uimitor. Mulţi din cei ce l-au văzut în ultima vreme s-au panicat degeaba, căci popularul artist nu suferă de nimic, ba chiar se amuză de reacţiile cunoscuţilor.
„Mă simt alt om. Mi-am dorit să slăbesc pentru cariera mea, pentru munca mea, pentru a nu mai fi atent la ce mănânc ori beau, în special îmi doresc asta să rămân sănătos pentru viitorul copiilor mei. În aproximativ o lună voi fi din nou tată şi e foarte important să fiu bine, să-mi cresc copiii”, a declarat artistul constănţean în urmă cu o lună şi jumătate.
Ionuţ nu se va opri aici, căci va continua să mai dea câteva kilograme jos cu ajutorul efortului fizic – s-a întors la sport, îl practică în diverse forme, după o lungă pauză. Ionuţ Galani, artistul preferat al regretatului Jean Constantin, singurul solist ce se îngrijeşte de numele genialului actor trecut în nefiinţă în urmă cu şapte ani, este căsătorit de zece ani cu Georgiana, au împreună un băieţel şi de curând au devenit din nou părinţi. Galani a devenit tată pentru a doua oară, pe 8 august. Soţia sa, Georgiana, a născut la o clinică privată din Constanţa, o fetiţă. Solistul şi-a mărturisit acum o săptămână bucuria, pe o reţea de socializare, subliniind: „A venit pe lume fetiţa lui tata!”. Bucuria este cu atât mai mare, cu cât, în urmă cu câţiva ani, soţia solistului, Georgiana Galani, a pierdut mai multe sarcini.