Ion Iliescu cere din nou presedintia Consiliului Judetean pentru PSD

Presedintele de onoare al social-democratilor se pronunta din nou asupra conflictului de la Buzau

          Apropierea verdictului final în cazul candidaturii comune a Uniunii Social-Liberale la presedintia Consiliului Judetean Buzau, reaprinde spiritele nu doar în interiorul organizatiei judetene social-democrate, ci si la nivel central, unde o grupare condusa de presedintele de onoare Ion Iliescu îl ataca, în mod constant, pe aceasta tema, pe liderul national Victor Ponta.

Conform acestora, problema de la Buzau este cea mai grava dintre cele pe care USL le înregistreaza în teritoriu si acesta ar putea genera, conform acestora, o plecare în masa din partid în cazul în care candidatura pentru sefia Consiliului Judetean va fi cedata liberalilor.

     Potrivit întelegerii dintre Victor Ponta si Crin Antonescu, pentru sefia Consiliului Judetean Buzau candidatura a fost repartizata, înca de la 1 septembrie 2011, Aliantei de Centru Dreapta (PNL+PC), mai precis senatorului liberal Cristinel Bîgiu, desi actualul detinator al functiei, social-democratul Victor Mocanu – sustinut de întreaga organizatie judeteana PSD – nici nu concepe sa nu candideze pentru un nou mandat. Dorinta social-democratilor buzoieni nu este sustinuta de presedintele Victor Ponta si de secretarul general Liviu Dragnea, care spun ca trebuie respectata întelegerea încheiata cu partenerii liberali. “Candidatul la Consiliul Judetean va fi din partea ACD”, a declarat, lunea trecuta, Victor Ponta.

 

          Iliescu: „Ar fi o greseala ca la Buzau candidatul sa fie de la PNL”

        Întelegerea dintre Victor Ponta si Crin Antonescu privind candidatura pentru presedintia Consiliului Judetean Buzau a nascut tensiuni si în interiorul organizatiei centrale a PSD. Presedintele de onoare al social-democratilor, Ion Iliescu, care nu este de acord cu decizia copresedintilor USL, i-a cerut, în repetate rânduri, presedintelui PSD sa renegocieze acest acord. „Ar fi o greseala ca la Buzau candidatul sa fie de la PNL. Trebuie respectata opinia organizatiei din Buzau. PNL trebuie sa respecte un dat obiectiv din judetul Buzau, care este forta electorala si care este solutia câstigatoare pentru USL în ansamblu”, a declarat, marti, pentru gândul.info, Ion Iliescu.

     De asemenea, în ciuda presiunilor venite din partea social-democratilor, presedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat ca nu se poate reveni asupra întelegerilor parafate în interiorul USL.

 

     Mocanu: „Voi candida oricum, am fost tradati miseleste”

     De cealalata parte, presedintele Consiliului Judetean, Victor Mocanu,  spune ca va candida din nou pentru aceasta functie, chiar daca cei de la centru nu sunt de acord si va trebui sa plece din partid. „Eu nu m-am lasat pagubas, de candidat voi candida. Nu am mai fost chemat la negocieri la Bucuresti, cred ca stabilesc ei acolo, partidul este la mâna lor, nu mai conteaza oamenii din teritoriu, nu mai are nicio importanta”,  a declarat acesta.

     Victor Mocanu a precizat ca, în conditiile în care organizatia PSD Buzau nu va mai avea candidat pentru Consiliul Judetean, aceasta se va simti „tradata într-un mod miselesc”. „Organizatia PSD Buzau si-a exprimat opinia: este o mare greseala care se face la nivelul central al PSD. Cu domnul Ponta am discutat în urma cu o luna de zile în care mi-a spus ca se va încerca rezolvarea problemei. Daca a spus ca va încerca si nu a mai încercat, asta e alta problema”,  a declarat presedintele Consiliului Judetan.