Investiție de un miliard lei vechi pentru alimentare cu apă în satul Drăgănoiu

 “Sperăm să reușim să o punem în funcțiune în preajma Sărbătorilor Pascale”, susține primarul din Pătârlagele, Ion Gherghiceanu

La finalul săptămânii trecute, aleșii locali din orașul Pătârlagele au avut ca principală temă de dezbateri aprobarea bugetului local pentru anul 2012, una dintre investițiile prioritare fiind asigurarea alimentării cu apă a satului Drăgănoiu.

         Potrivit datelor furnizate de primarul Ion Gherghiceanu, această decizie de a asigura finanțarea necesară alimentării cu apă în  satul menționat are la bază faptul că în prezent Compania de Apă nu avea prevăzute investiții în acea zonă. “În prezent, în cătunul Drăgănoiu, din satul Sibiciu de Sus, oamenii au apă doar din surse proprii. Este vorba de circa 60 de gospodării, iar Compania de Apă nu avea prevăzute investiții în acea zonă, așa că vom face un efort pentru a le asigura alimentarea cu apă din sursa principală, rețea pe care sperăm să reușim să o punem în funcțiune în preajma Sărbătorilor Pascale. Sigur că bugetul din acest an nu este unul prea bun, deoarece avem cu 4-5 miliarde lei vechi mai puțin decât anul trecut, dar trebuie să facem ceva și pentru gospodarii din Drăgănoiu”, ne-a declarat primarul Ion Gherghiceanu.

         De asemenea, primarul din Pătârlagele a mai precizat că orașul este membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008", organizație care va beneficia de o finanțare europeană printr-un proiect de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată în orașele și municipiile din județ, finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 2007-2013, valoarea totală a proiectului fiind de 423.083.382 lei (fără TVA).