Investiție de 2 milioane euro a RER ECOLOGIC SERVICE Buzău (P)

Stația de sortare a deșeurilor a fost inaugurată ieri RER ECOLOGIC ­SER­VICE Buzău a inaugurat, ieri, o
 investiție de peste 2 milioane euro, realizată exclusiv prin efortul propriu al Grupului RER. Este vorba despre o stație de sortare a deșeurilor menajere, parte a sistemului de management integrat al deșeurilor pentru municipiul Buzău, situată în imediata vecinătate a gropii de gunoi de la Gălbinași. Conform directorului RER ECOLOGIC SERVICE Buzău, Liviu Mocanu, investiția inaugurată ieri poate procesa 40.000 de tone de gunoi menajer anual, adică aproximativ 160 de tone gunoi menajer zilnic, lucrându-se în două schimburi, cu un număr de 40 de angajați, și va genera o reducere cu 35 la sută a cantității de deșeuri menajere depozitată. 
„Proiectul a fost conceput inițial având în vedere investiția care s-a făcut la Timișoara, bineînțeles actua­lizat și pliat pe situația municipiului Buzău, dimensionat pe cantitățile de deșeuri menajere ale municipiului Buzău (…) Din sistemul de management integrat al deșeurilor în municipiul Buzău mai este nevoie de o stație de compost, pe care Grupul RER s-a angajat să o facă în maxim doi-trei ani. Este o investiție care permite municipiului Buzău să realizeze obiectivele de mediu, respectiv reducerea cantită­ților de gunoi, de deșeuri menajere depozitate; va fi o reducere de 35 la sută în primă fază, după care, odată cu punerea în funcțiune a stației de compost, se va reduce cantitatea cu încă 20-25 la sută. Este o investiție pe care noi ne-am propus-o cam de doi-trei ani, acționarul nostru majoritar, domnul Remmert, a propus atunci Primăriei Buzău realizarea acestei investiții tocmai pentru a preîntâmpina efectul modificărilor legislative. Investiția este cu atât mai importantă cu cât, din 2017, se va introduce acea acciză la depozitarea gunoiului, ceea ce face ca prețul gunoiului să crească foarte mult, dacă nu sunt reduse cantitățile depozitate. Din sistemul de management integrat, așa cum v-am spus mai devreme, nu face parte doar această stație de sortare, este un întreg sistem; începând din luna februarie, noi am implementat proiectul <Sacul galben>, care presupune, de fapt, modificarea colectării deșeurilor menajere din municipiul Buzău în două fracții: fracția umeadă, adică gunoiul menajer, ­biodegra­dabil, și fracția uscată, care înseamnă materialele reciclabile. Am implementat în două cartiere, ca proiect-pilot, am extins apoi în alte cartiere și asociații de proprietari, iar în câteva luni urmează să extindem în tot orașul”, a spus Liviu Mocanu, directorul RER ECOLOGIC SERVICE Buzău. 
La rândul său, directorul general al RER Recuperare Ecologică și Reciclare, Radu Merica, președintele al Consiliului de Administrație al  RER ECOLOGIC SERVICE Buzău SA, a subliniat importanța economică și ecologică a noii investiții: „Povestea stației de sortare a început acum câțiva ani, după ce Grupul RER a efectuat prima investiție în Timișoara și  ne-am dat seama că acesta este drumul de urmat. Stația de sortare reprezintă un prim pas. Însă, așa cum știm, are beneficii pe termen mediu în reducerea cantităților, iar cetățenii vor începe să simtă mai puțin creșterea de tarife care urmează prin introdu­cerea taxei la depozitare. Pe lângă beneficiile economice, avem și beneficii ecologice, pentru că aici se vor recupera toate materialele reciclabile; sigur că avem nevoie de participarea cetățenilor, punem mare preț pe colaborarea cu presa locală, care să informeze toți cetățenii municipiului Buzău despre ce înseamnă sortare, despre ce înseamnă reciclare. Pun preț că sunteți astăzi aici și veți avea ocazia să vedeți cum funcționează o asemenea stație de sortare“, a spus Radu Merica, anunțând, în același timp, și lansarea la Buzău a ,,Ghidului pentru colectarea selectivă a deșeurilor”: „Tot astăzi, lansăm, în premieră, ghidul pentru colectarea selectivă din municipiul Buzău, în parteneriat cu Primăria; am făcut acest ghid pentru a răspunde tuturor întrebărilor, pentru că fiecare dintre noi se mai întreabă <Cu asta ce fac?>. Ei bine, în acest ghid vom găsi răspunsuri, cum scăpăm de obiectele care nu ne mai sunt folositoare, ca să respectăm un anumit standard de protecție a mediului”
În stația de sortare ajung deșeurile municipale și asimi­labile, deșeurile reciclabile colectate selectiv de la ­po­pulație, agenți economici, din recipienții destinați colectării selective situați pe domeniul public și din sacul galben. Deșeurile municipale și asimilabile colectate de la populația și agenți economici cu care RER ECOLOGIC are încheiate contracte sunt aduse la stația de sortare în autogunoiere compactoare sau în containere de 20 mc transportate de abrollkiper. Ajunse în stația de sortare, are loc recepția și cântărirea deșeurilor cu ajutorul cântarului basculă, apoi acestea sunt descărcate în zona de input, în boxa destinată deșeurilor menajere.  
La 14 dintre jgheaburi lucrează 28 de operatori, câte doi la fiecare post în parte, prelevând din materialele trecute prin ciur șapte fracții de deșeuri, după cum urmează: folii de material plastic, cartoane și hârtie, TETRA PAK, PET alb, alburiu,  PET colorat, PP,  alte deșeuri (DEEE, acumulatori, cărămizi, altele). Aceste deșeuri selectate ­ma­nual sunt aruncate în jghea­burile destinate fiecărei categorii de deșeu, ajungând în șapte boxe separate prin pereți metalici, situate sub cabina de sortare.  
Deșeurile rezultate în urma sortării sunt evacuate de banda transportoare în afara halei, într-un container de 20 mc. De aici este împins de către încărcătorul frontal pe banda ce alimentează presa hidraulică, fiind presat și balotat. Baloții rezultați sunt predați fabricilor de ciment ca și combustibil alternativ. Levigatul rezultat este preluat de șanțurile de scurgere din jurul presei și evacuat într-un decantor separator și mai apoi în bazinul vidanjabil.  
Deșeurile reciclabile selectate din deșeurile menajere și depozitate în boxele de de sub cabina de sortare sunt împinse de un încărcător frontal pe banda situată în partea stângă și paralel cu boxele de deșeuri reciclabile. Aceasta preia deșeurile și le transportă către presa hidraulică. Baloții rezultați sunt depozitați pe platforma betonată și acoperită  până la predarea acestora către valorificatori. 
Deșeurile acceptate în stația de sortare sunt:  hârtie și carton,  materiale plastice, metale feroase, metale neferoase, ambalaje de materiale compozite, sticlă, ambalaje lemn, textile, deșeuri municipale amestecate.