„Mi-am dorit foarte mult să nu fiu doar celebru”
Împlineşte în curând 30 de ani, şi fără să îşi fi asociat numele de vreun scandal, a reuşit să se bucure nu doar de notorietate, ci şi de o imagine foarte bună. Unii îl cunosc doar de la emisiunea „Dansez pentru tine”, alţii îl ştie după articolele din Academia Caţavencu şi pentru activitatea din domeniul protecţiei mediului.
Dragoş Bucurenci a debutat la 17 ani în Dilema Veche şi a colaborat cu mai multe reviste culturale şi glossies, a fost vreme de un an şeful biroului de mediu la Academia Caţavencu, iar în 2007 a semnat un editorial în fiecare luni în Evenimentul Zilei. Din 2008 până în 2010 a scris un editorial în revista Elle.
„Mi-am dorit foarte mult să nu fiu doar celebru”
Împlineşte în curând 30 de ani, şi fără să îşi fi asociat numele de vreun scandal, a reuşit să se bucure nu doar de notorietate, ci şi de o imagine foarte bună. Unii îl cunosc doar de la emisiunea „Dansez pentru tine”, alţii îl ştie după articolele din Academia Caţavencu şi pentru activitatea din domeniul protecţiei mediului.
Dragoş Bucurenci a debutat la 17 ani în Dilema Veche şi a colaborat cu mai multe reviste culturale şi glossies, a fost vreme de un an şeful biroului de mediu la Academia Caţavencu, iar în 2007 a semnat un editorial în fiecare luni în Evenimentul Zilei. Din 2008 până în 2010 a scris un editorial în revista Elle. În prezent, publică un articol lunar în The ONE şi se poate lăuda că realizat mai multe emisiuni de televiziune. În 2004 a publicat un roman, RealK, care s-a aflat şi în 2005 între cele mai bine vândute titluri de literatură română de la Polirom. Blogul lui, bucurenci.ro, este între primele 20 cele mai influente bloguri din România, conform ZeList.
Prezent luni la Buzău în cadrul campaniei „Provocare la nediscriminare”, Dragoş Bucurenci a vorbit în cadrul unui interviu despre debutul, ascensiunea sa şi strategia pe care a ales-o să devină cunoscut.
Reporter: Ce te aştepţi tu personal de la campania „Provocare la nediscriminare”?
Dragoş Bucurenci: Cel mai imortant lucru în acest caz este că tinerii au ocazia să discute nişte idei precum mentalităţile faţă de romi, pe care le-au luat de-a gata, fără să le rumege prea tare. Nu sunt adeptul campaniilor care îţi spun cum stau lucrurile, ci a dezbaterilor; până la urmă fiecare este liber să îşi formeze ce opinie vrea, atâta vreme cât a avut ocazia să asculte şi opiniile celorlalţi şi să capete nişte informaţii care le lipsesc.
Rep.: Cum ţi s-au părut tinerii buzoieni?
D.B.: Sunt foarte destupaţi la minte încât, cu siguranţă, populaţia adultă din viitor nu va mai avea aceeaşi mentalitate pe care a avut-o părinţii noştri în privinţa minorităţii rome.
Tâlhărit la opt ani de doi puşti de etnie romă
Rep.: Ai întrebat liceenii dacă s-au confruntat cu situaţii neplăcute în urma cărora s-au născut prejudecăţi vizavi de ţigani. Tu nu te-ai confruntat?
D.B.: Da. La vârsta de opt ani am fost tâlhărit, în Parcul Tineretului. Doi puşti mi-au dat doi pumni şi mi-au luat sania şi căciula. Nu ştiu cum am avut eu norocul, dar nu m-a marcat evenimentul, ca să capăt ură faţă de o populaţie. Dimpotrivă, la ţară la mine, în capul satului, exista o comunitate de rudari. De mic copil mă frapa inechitatea că românii trăiau separat, de parcă nu ar trebui să ne amestecăm, iar ţiganii făceau cele mai grele munci.
Rep.: La doar 17 ani ai debutat în DILEMA. Cum s-a întâmplat?
D.B.: S-a întâmplat în primul rând că aşa mi-am dorit eu. Am refuzat să public în LITERATORUL sau altele de factură cultural-intelectuală. Mi-am dorit să public în DILEMA, pentru că o citeam de la 14 ani şi am zis că aştept. Întâmplător, am cunoscut-o pe Irina Nicolau, care lucra la Muzeul ţăranului Român alături de Horia Bernea. Mă aflam în biroul ei când a sunat Iaromira Popovici, vrând să facă un număr despre liceu. Irina avea un mare drag de mine şi a întrebat-o dacă nu vrea să scriu şi eu. Apoi m-am cunoscut şi cu Adrian Cioroianu (n.r.-istoric, eseist, fost ministru de Externe), el a început să mă solicite de la un număr la altul, apoi s-a legat relaţia cu Alex Leo şerban (regretatul critic de film, realizator tv, conferenţiar la marile universităţi din lume) datorită căruia am avut o rubrică.
„Eu mi-am dorit să fiu celebru”
Rep.: Nu cânţi, nu apari lângă persoane controversate, nici cu vedete siliconate şi totuşi până la 30 de ani te bucuri de destulă notorietate şi o imagine bună. Care este secretul?
D.B.: Eu mi-am dorit lucrul ăsta. E făcut cu cap şi cu strategie. Când am început să lucrez în zona asta de mediu la Asociaţia Salvaţi Delta, mi-am dat seama că acumulez un capital de imagine foarte important. Neavâd părinţi bogaţi şi nici alte surse, mi-am dat seama că pot acumula acest capital inteligent şi îl pot folosi pentru a crea schimbare în societate. Dacă un prieten de-al meu mult mai inteligent decât mine are o idee foarte bună şi o publică pe blog, e posibil să rămână acolo. Dacă eu preiau ideea şi o public la mine pe blog sau o spun într-o emisiune formulând-o destul de provocator, şansele ca ea să ajungă la foarte mulţi oameni este mare. Asta fac eu de trei ani de zile cu Asociaţia Mai Mult Verde, despre care studiile arată că a ajuns cea mai cunoscută asociaţie de mediu după Green Peace, din România. Asta s-a obţinut din această combinaţie de notorietate cu o anumită calitate a prezenţei.
Rep.: Nu există o reţetă deci?
D.B.: Nu. Contează foarte mult proporţiile. Dacă vrei să obţii prea multă celebritate, prea repede, vei obţine ceva de foarte proastă calitate. Lumea te va şti, dar nu te va aprecia. Dacă o iei prea încet şi nu vrei să fii celebru, nu te va şti nimeni. Trebuie să ai oarecare răbdare de a acumula încet, să ştii în ce context să apari, cu cine să te asociezi. Eu am învăţat toate astea din greşeli, nu din cărţi. Am făcut greşeli, am avut oameni care mi-au atras atenţia şi am învăţat. Totodată m-am uitat la prietenii mei, mulţi dintre ei tot persoane publice şi am văzut că unii sunt apreciaţi, iar alţii sunt doar celebri. Mi-am dorit foarte mult să nu fiu doar celebru. M-am uitat la colegii mei celebri şi puternic antipaţizaţi de public, uneori pe nedrept, şi m-am întrebat: de ce? Poate pentru că de multe ori au obţinut prea repede celebritatea.