Este cel de-al treilea artist din familia sa şi a reuşit să ducă mai departe o tradiţie începută de bunicul său, Matei Benea, născut în 1884. Buzoianul Adrian Benea, stabilit în Germania, fiul marelui Titel Benea (1913-1965), s-a întors vineri în oraşul natal, cu o expoziţie de excepţie, care reuneşte zeci de lucrări semnate de el şi înaintaşii săi.
Este cel de-al treilea artist din familia sa şi a reuşit să ducă mai departe o tradiţie începută de bunicul său, Matei Benea, născut în 1884. Buzoianul Adrian Benea, stabilit în Germania, fiul marelui Titel Benea (1913-1965), s-a întors vineri în oraşul natal, cu o expoziţie de excepţie, care reuneşte zeci de lucrări semnate de el şi înaintaşii săi. Evenimentul găzduit în holul Primăriei Buzău face parte din programul Zilelor Buzăului 2012, iar expoziţia poate fi vizitată pe tot parcursul acestei săptămâni.
Matei şi Titel Benea au rămas în istoria artei româneşti ca doi dintre puţinii deţinători ai titlului de „pictor de biserici excepţional”. Pe lângă arta religioasă, cei doi buzoieni au lăsat în urmă şi pictură laică, tablourile lor fiind evaluate astăzi la câteva mii de euro fiecare.
Reporter: La începutul evenimentului, aţi ţinut să îi salutaţi pe foştii colegi. La cine vă refereaţi?
Adrian Benea:La colegii de şcoală. M-am născut şi am crescut în Buzău. Am făcut şcola primară la Şcoala nr. 5, în cartierul de lângă Episcopie, iar liceul la HASDEU. Mai târziu, în anul 1956, am studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Acolo am studiat la secţia de Pictură Monumentală, după absolvire am rămas în Bucureşti ca profesor la Palatul Pionierului, unde am activat 19 ani, până în 1981. Atunci am făcut o expoziţie personală în Bucureşti şi anul următor am profitat că mama mea era din Germania şi am cerut dreptul de a pleca.
Rep.: Cum aţi descoperit Germania, în comparaţie cu România la acea dată?
A.B.:Atunci, contrastul era foarte mare. Am avut un şoc al viitorului. Limba o cunoşteam de la mama şi arta la fel, dar în materie de viaţă socială, era o diferenţă uriaşă.
„La şase ani, pictam Palatul Comunal”
Rep.: V-a lipsit România?
A.B.:Mi-a lipsit şi îmi lipseşte tot timpul. Am plecat la 45 de ani, dar…
Rep.: Care este cea mai puternică amintire legată de Buzău?
A.B.:Este legată chiar de locul în care ne aflăm acum, Palatul Comunal. Ca mic copil eram fascinat de această clădire unică în Ţara Românească. Nu exista plăcere mai mare pentru mine ca şi copil să vin aici cu un unchi şi să ne plimbăm prin centru, pe aici. Pe la şase ani, am făcut multe desene cu Palatul Comunal.
Rep.: Aţi spus că aţi fost martor la realizarea multor tablouri ale tatălui dumneavoastră, tablouri care astăzi sunt expuse aici…
A.B.:Era o satisfacţie deosebită pentru mine. Este adevărat că era şi curiozitatea copilărească. De mic am început şi eu să lucrez, uitându-mă la tata. După cum vedeţi, pe simeză există un tablou cu un copilaş bălai care pictează. Eu sunt acela. Îmi amintesc că tata m-a aşezat la un şevalet, mi-a dat culori şi mi-a zis: „Ia pictează ceva!”. Aveam patru ani. S-a dovedit că aveam ceva talent şi eu.
„Mi-am făcut meseria şi în Germania”
Rep.: Care este povestea tabloului care tronează pe holul Colegiului „B. P. Hasdeu” (n.r.- portretul lui Hasdeu în dimensiuni impresionate, semnat de Titel Benea)?
A.B.:A fost comandat tatălui meu, în 1960, de către directorul de pe atunci al liceului. Tatăl meu l-a lucrat cu mare drag. Din păcate, văd că nu se păstrează foarte bine. Am ţinut foarte mult să apară în această expoziţie după ce am avut ocazia să îl revăd acum doi ani, la „Hasdeu”, cu ocazia întâlnirii Promoţiei 54.
Rep.: Cu ce v-aţi ocupat în Germania? V-aţi reprofilat?
A.B.:Nu. Am continuat să profesez în specialitatea mea. Am făcut pictură de şevalet, am încercat şi cu grafica… dar până la urmă am decis să merg pe ceea ce am învăţat cel mai bine: artă monumentală. Am realizat acolo multe lucrări de mozaic, multe restaurări.