Gândeşte şi trăieşte după ideea că muzica oferă un suflet universului, aripi minţii, zbor imaginaţiei şi viaţă oricui. De o săptămână s-a întors din cea mai frumoasă şi plină de experienţă vacanţă a vieţii sale, din America, unde a simţit pulsul unei pregătirii în cadrul celui mai faimos colegiu de muzică Boston Berkelle College, acolo unde au studiat Sting şi Annie Lennox.
Cum s-a simţit la revenirea în ţară şi dacă îi lipseşte aerul din Boston, ne-a destăinuit Adina Răducan, una dintre cele mai bune tinere voci din România, câştigătoarea Festivalului San Remo şi a emisiunii tv „M-a făcut mama artist”.
Rep.: Povesteşte-mi cum este la cel mai mare colegiu de muzică din lume?
A.R.: Prima săptămâna de la Berklee pare şi acum puţin de nedescris. Erau sute de studenţi, adunaţi de prin toate colţurile lumii, pentru a-şi spune povestea în modul în care o ştiu cel mai bine.. cântând! Printre primele veşti bune pe care le-am primit în acea perioadă de început a fost şi aceea că va avea loc o audiţie pentru cântăreţi, din care vor fi selectaţi cinci vocalişti. Aşa că n-am mai stat pe gânduri şi m-am înscris rapid. Fascinant este faptul că, dintre cei aproximativ 1.000 de studenţi, 300 erau vocalişti şi toţi au venit la audiţii. Dintre aceştia, au rămas doar 5, printre care şi eu. A fost un sentiment tare frumos, când mi-am văzut numele afişat. Still can’t believe it!
Rep: Cum îţi petreci timpul?
A.R.: Serile îmi vor rămâne mereu în minte. Ne adunam în fiecare seară şi ţineam jam sessions, open nights, fie în cafenele, fie în universitate. Oameni care nu se cunoşteau veneau pur şi simplu, îşi aduceau instrumentele, urcau pe scenă şi cântau într-un mod excepţional. Pot spune cu mâna pe inimă că Berklee e un loc unde muzica e un mod de a te exprima şi tocmai asta face ca această universitate să fie atât de specială!
Rep.: Şi, totuşi, cum au fost reprezentaţiile de final?
A.R.: A fost şi un moment de solo în cadrul evenimentului Five Week Vocal Night, apoi o reprezentaţie în Word Music Fusion Ensamble şi un alt moment de reprezentaţie cu cei patru finalişti vocalişti, în care am reusit să am alături 11 români care au fost încântaţi să ne susţină. Mulţumim pe acestă cale, şi eu şi mama, familiei Brăescu şi familiei Donescu !
Rep.: Prietenii noi, experienţe noi? Aţi mai păstrat legătura de când aţi revenit în ţară?
A.R.: Da, cu siguranţă, şi cu românii care ne-au făcut să ne simţim ca acasă, şi cu prietenii de la colegiu. Îmi aduc aminte că acel weekend în care am poposit în casa celor care au aflat întâmplător, cu ajutorul Facebook-ului, de existenţa noastră în Boston, a fost minunat. Deşi ne despărţea o distanţă de aproximativ 55-60 km s-au oferit să vină şi să ne scoată la o plimbare, astfel că am mers în statul vecin New Hampshire. Am ajuns şi la frumoasa lor locuinţă, unde am servit un prânz bogat cu mâncare chinezească, apoi a urmat o relaxare în piscină. Chiar ne-au făcut să ne simţim ca acasă. Mi-a rămas întipărită imaginea acelui orăşel în care totul era absolut minunat , un peisaj de care nu te poti sătura niciodată. Ca de altfel, toată aventura americană îmi va rămâne în memoria drept cel mai frumos vis împlinit al copilăriei mele!
Rep.: Care a fost cel mai impresionant moment al celor aproape două luni petrecute în Boston?
Adina Răducan: Pe lângă momentele la care am luat parte la finalul cursurilor colegiului, de interpretare, pot spune că show-ul lui Beyonce a fost unul dintre momentele speciale în care
mi-am spus că vreau să ajung o vedetă. Am văzut în ea o femeie puternică, frumoasă, încrezătoare.. o artistă care ştie ce înseamnă să ţină în picioare 10.000 de oameni timp de două ore şi…o voce impresionantă. Îmi aduc aminte când am ascultat-o pentru prima dată…Am văzut-o în „Dreamgirls” şi la început nu mi-a atras atenţia, mi se parea doar o altă cântăreaţă de R&B…Apoi, încetul cu încetul, am început să o ascult din ce în ce mai mult şi să îi urmăresc fiecare apariţie, realizând cât de extraordinară este, nu doar pentru faptul că are o voce foarte bună, ci şi pentru că este o dansatoare extrem de talentată şi o actriţă fabuloasă!
Rep: Ce sentiment ai avut ascultând-o live?
A.R.: Ca şi cântăreţ, atunci când eşti în public, nu pe scenă, aşa cum eşti obişnuit, este destul de ciudat. Am avut sentimentul că aş putea lua microfonul acela şi aş putea urca pe scenă în orice moment, pentru că aşa m-aş simţi normal, pentru că ştiu că sunt capabilă, îmi doresc asta mai mult decât oricine altcineva. Doar gândul că aş avea în faţă zeci de mii de oameni care îmi strigă numele, care mă aplaudă şi se bucură de fiecare minut petrecut alături de mine, este năucitor. Mi-am propus asta, cred în asta şi sunt hotărâtă să muncesc pentru asta. Era atât de conştientă de faptul că oamenii aceia o iubesc aşa de mult şi oferea aceeaşi bucurie şi afecţiune prin muzică. Tocmai asta am apreciat la ea.