În ultimele zile, în intervalul 6-9 ianuarie 2017, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău au participat la numeroase misiuni, care s-au desfăşurat în condiţii marcate de fenomene meteorologice extreme, obiectivele principale fiind salvarea de vieţi şi înlăturarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă.
Astfel, aceştia au asistat medical 119 persoane, au intervenit pentru stingerea a 13 incendii şi au participat la alte 14 misiuni specifice.
Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu, care menţionează ger persistent cu temperaturi minime prognozate între – 29 şi -15 grade Celsius şi maxime între -15 şi – 10 grade Celsius, emisă pentru perioada 9-10 ianuarie, precum şi tendinţa de creştere a numărului incendiilor provocate de exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni şi improvizaţii, fără asigurarea supravegherii sau având coşurile de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din alcătuirea construcţiilor, ISU Buzău le recomandă cetăţenilor să aplice o serie de măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Trebuie controlate instalaţiile şi sistemele de încălzire existente la locuinţele şi gospodăriile populaţiei, precum surse de căldură, conducte, corpuri si elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum şi trebuie înlăturate defecţiunile constatate, asigurându-se funcţionarea la parametrii normali.
Sunt recomandate verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată.
Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia, nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă, aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei, nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile. Este recomandat ca focul din sobă să fie stins înainte de a părăsi locuinţa şi nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă.
De asemenea, verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi, nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile, nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice şi decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune, nu suprasolicitaţi instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere. Deconectaţi de la reţeaua electrică toate aparatele electrice atunci când nu sunt utilizate.